Liverpool are 5 puncte avans în Premier League! Salah, gol și assist în meciul cu Aston Villa
Liverpool s-a impus în această seară, pe teren propriu, în fața celor de la Aston Villa, scor 2-0, într-un meci contând pentru cea de-a 11-a etapă din Premier League. În urma acestui succes, echipa lui Arne Slot s-a distanțat la 5 puncte de Manchester City în fruntea clasamentului din campionatul Angliei.
'You run out of superlatives' - Salah seals Liverpool win with superb solo strike
Credit imagine: Eurosport
Liverpool a obținut a noua victorie din acest sezon de Premier League în această seară, pe teren propriu, impunându-se cu scorul de 2-0 în fața celor de la Aston Villa, în meciul din cea de-a 11-a etapă a campionatului.
Primul gol al partidei a fost marcat, în minutul 20, de Darwin Nunez. După o acțiune individuală a lui Salah, uruguayanul a primit balonul și l-a învins pe Emiliano Martinez cu un șut din apropierea careului mic, la care portarul argentinian nu a avut nicio șansă.
Ulterior, în minutul 84, Mohamed Salah a mărit avantajul echipei sale, după un șut din interiorul careului. Egipteanul a ajuns, astfel, la 14 contribuții directe la goluri în acest sezon al campionatului.
Mai mult, Salah a demonstrat că este într-o formă de zile mari, având 10 goluri și 10 pase decisive în toate competițiile în actuala stagiune.
În urma acestui rezultat, Liverpool s-a distanțat la 5 puncte de Manchester City în fruntea clasamentului din Premier League, având 28 de puncte, în timp ce Aston Villa ocupă locul 8, cu 18 puncte.
În următoarea etapă a campionatului Angliei, după pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale, echipa lui Arne Slot va juca în deplasare cu Southampton, iar formația lui Unai Emery va primi vizita celor de la Crystal Palace.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
2
0
Aston Villa
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4010.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)