Liverpool pare să se teamă de ce e mai rău pentru Alexander-Arnold din partea fanilor. Anunţul lui Slot, văzut ca un pretext
Publicat 09/05/2025 la 12:14 GMT+3
Arne Slot a anunţat că îl va titulariza pe Conor Bradley, fundașul de 21 de ani, în derbyul cu Arsenal, acesta urmând a-i lua locul în primul "11" lui Trent Alexander-Arnold. Explicaţia e legată de nevoia tânărului de a avea meciuri puternice în picioare, dar englezii cred că acesta e doar un pretext: Liverpool se teme de o reacţie negativă a fanilor faţă de TAA, pe care îl consideră "trădător".
Trent Alexander-Arnold during the Premier League match between Liverpool and Tottenham Hotspur at Anfield on April 27, 2025.
Credit imagine: Getty Images
Liverpool e deja campioană, asigurându-şi matematic titlul cu numărul 20 după succesul de acum două etape, cu Tottenham, astfel că Slot poate roti pe acest final de stagiune, pentru a şti exact care e potențialul jucătorilor înainte de fereastra de mercato din vară.
Pentru "cormorani", urmează derbyul cu Arsenal, de pe Anfield, de duminică, iar dorinţa de victorie e ridicată, dincolo de faptul că punctele nu mai contează pentru niciuna dintre echipe. Orgoliile sunt mari şi Salah&Co vor să își ia revanşa pentru eșecul de runda trecută, cu Chelsea.
Ca atare, stafful tehnic probabil că nu va produce foarte multe schimbări în formula de start, dar Slot a anunţat deja că Alexander-Arnold, care în această săptămână a confirmat oficial că pleacă de la Liverpool, îi va lăsa locul în primul "11" tânărului Conor Bradley.
"Conor va fi titular dumninică pentru că are nevoie de meciuri în picioare în perspectiva viitorului sezon", a dezvăluit Slot în conferinţa de presă premergătoare partidei cu "tunarii".
Tehnicianul campioanei Angliei s-a folosit de pretextul că nord-irlandezul are nevoie de meciuri tari înainte de un sezon în care va fi prima variantă pentru postul de fundaş dreapta (Liverpool va transfera în acea zonă un fotbalist, dar Conor va avea prima şansă la titularizare, fiind un jucător de mare viitor), dar adevărul ar putea fi altul.
Concret, acum că Trent a anunţat oficial că părăseşte clubul care l-a crescut, e de aşteptat ca fanii să aibă o atitudine ostilă faţă de acesta. Mai ales că destinaţia e Real Madrid, club cu care Liverpool a dezvoltat o rivalitate acerbă în ultimele sezoane de Champions League. Ca atare, Slot va dori să îl protejeze pe TAA de fluierături şi huiduieli, lucru destul de probabil, mai ales că o atmosferă de acest gen în tribună nu mai influențează situaţia din clasament, odată titlul câştigat.
În consecinţă, e de aşteptat ca Trent să fie rezervă neutilizată cu Arsenal şi în ultima etapă, tot pe Anfield, cu Palace, urmând a bifa ultimele minute pentru Liverpool în deplasarea de la Brighton, de săptămâna viitoare.
Situaţia de la Liverpool, în care fanii îl consideră trădător pe Alexander-Arnold a fost comentată recent şi de Rio Ferdinand, legenda marii rivale, United. Fostul mare fundaş crede că susţinători "cormoranilor" ar trebui să aibă o cu totul altfel de atitudine faţă de un jucător emblematic pentru Liverpoolul ultimului deceniu.
"Ar trebui să-i mulțumiți și să-i urați succes. Trent Alexander-Arnold a fost unul de-ai voştri, a cucerit trofee, şi-a făcut datoria. Alege să plece de la club, dar nu la un rival, nu la o echipă din Premier League, ci la cel mai mare club din lume. Voi ar trebui să spuneți: "Știți ce, mi-aș dori să rămână, dar bravo lui". Ar trebui să-l aplaudați și să-i oferiți un bun venit de erou când se va întoarce peste 15 ani, la finalul carierei sale.
Clubul trebuie să își asume o parte din responsabilitate pentru această pierdere. L-au lăsat să ajungă în acest punct. Pur și simplu simt că nu este doar vina lui Trent Alexander-Arnold", a declarat Rio Ferdinand în cadrul unui podcast.
Trent Alexander-Arnold şi-a anunţat plecarea de la Liverpool
Crescut la Academia "cormoranilor", TAA a fost promovat la prima echipă acum 9 ani, de Brendan Rodgers, şi a devenit un punct fix în primul "11" al lui Liverpool în scurt timp. El a strâns 351 de meciuri în tricoul campioanei Angliei, reușind 93 assisturi (record pentru un fundaş în era Premier League) şi nu mai puţin de 26 de goluri.
Cu 8 trofee în palmares în tricoul "The Reds" (cele mai prestigioase fiind, fără îndoială, Liga Campionilor şi cele două titluri în cel mai puternic campionat al lumii), Trent a decis să nu ia în calcul prelungirea cu Liverpool. Deşi Salah şi Van Dijk, şi ei aflaţi la final de contract, şi-au pus semnătura pe noi contracte, valabile până în 2027, apărătorul lateral a preferat să meargă la Real Madrid.
Alexander-Arnold a postat în această săptămână pe rețelele de socializare un video mişcător, în care a anunţat decizia de a pleca de la clubul de suflet, şi, deşi nu a anunţat viitoarea destinaţie, aceasta e cât se poate de clară.
"După 20 de ani la Liverpool Football Club, acum este momentul să confirm că voi pleca la sfârșitul sezonului. Aceasta este, cu siguranţă, cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată în viața mea. Știu că mulți dintre voi v-ați întrebat de ce sau v-ați simțit frustrați că nu am vorbit încă despre asta, dar intenția mea a fost întotdeauna să mă concentrez pe interesele echipei, adică să obțin titlul "20".
Acest club a fost întreaga mea viață – întreaga mea lume – timp de 20 de ani. De la Academie și până acum, sprijinul și dragostea pe care le-am simțit din partea tuturor celor din interiorul și din afara clubului vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Vă voi fi mereu îndatorat vouă tuturor. Dar nu am cunoscut niciodată altceva, iar această decizie înseamnă să vreau experimentez o nouă provocare, să ies din zona mea de confort și să mă depășesc atât profesional, cât și personal.
Am dat tot ce am putut în fiecare zi în care am fost la acest club și sper că simțiţi şi voi că v-am dat ceva înapoi în timpul petrecut aici. Din adâncul inimii, le mulțumesc tuturor – antrenorilor mei, managerilor mei, coechipierilor mei, staff-ului și incredibililor noștri suporteri – pentru ultimii 20 de ani. Am fost suficient de binecuvântat să-mi trăiesc visele aici și niciodată nu voi uita momentele speciale pe care am avut norocul să le trăiesc alături de voi toți. Dragostea mea pentru acest club nu va muri niciodată", a fost mesajul mişcător al lui Trent Alexander-Arnold.
Fundașul lui Liverpool și-a dat acordul să semneze cu campioana Europei, Real Madrid, pe 5 ani și va avea un salariu de aproximativ 12 milioane de euro pe an. Internaționalul englez devine al 4-lea jucător world-class care ajunge gratis pe Bernabeu în ultimii 4 ani după Alaba, Rudiger şi Mbappe.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
2
2
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo