Liverpool pregătește o ofertă pentru "noul Salah"! Revelația din Bundesliga vrea să ajungă pe Anfield

Presa internațională sugerează că Liverpool ar fi interesată de transferul lui Omar Marmoush, revelația sezonului din Bundesliga. Colegul lui Mohamed Salah de la naționala Egiptului a dezvăluit că își dorește un transfer pe Anfield.

Omar Marmoush, Mohamed Salah

Credit imagine: Getty Images

Startul de sezon din Bundesliga l-a adus în lumina reflectoarelor pe Omar Marmoush. Atacantul celor de la Eintracht Frankfurt are prestații senzaționale în tricoul fostei deținătoare a Europa League.
Internaționalul egiptean de 25 de ani este unul dintre cei mai în formă atacanți din Europa la momentul actual. Marmoush e al doilea golgheter din Germania, cu 10 reușite, în timp ce are în cont și 6 pase decisive.
Când vine vorba de toate competițiile, fostul jucător de la Wolfsburg sau Stuttgart a contabilizat 22 de contribuții decisive (13 goluri și 9 assist-uri), fiind extrem de important pentru Frankfurt și în Europa League, unde nemții ocupă locul 4, cu 10 puncte.
Evoluția lui Marmoush din această stagiune a atras atenția echipelor importante din Europa, dar în "pole-position" pentru transferul acestuia pare să fie Liverpool. Fotbalistul a dezvăluit recent singurele două echipe la care s-ar transfera în acest moment, Liverpool și Bayern.
Citește și:

Liverpool interesată de transferul lui Marmoush

Cele două echipe au fost informate de faptul că vor trebui să plătească în jur de 60 de milioane de euro pentru achiziția talentatului egiptean. Se pare că șefii lui Liverpool au făcut primele demersuri în ceea ce privește transferul lui Marmouh, iar Fichajes anunță că aceștia pregătesc o ofertă de 70 de milioane de euro.
Interesul "cormoranilor" pentru Marmoush ar putea să fi apărut și din cauza indeciziei lui Mohamed Salah, care încă amână momentul prelungirii contractului. Superstarul lui Liverpool își încheie înțelegerea la vară, iar timpul nu mai este deloc prieten cu gruparea de pe Merseyside, care trebuie să se gândească la alternative, în cazul în care "faraonul" va decide să părăsească echipa la final de sezon.
Cert este faptul că Liverpool se află în contact cu cei de la Frankfurt în vederea unei posibile mutări, care s-ar putea realiza, cel mai probabil, în vara lui 2025, în momentul în care situația lui Salah va fi clară.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo