Man. United, aproape de o nouă lovitură în mercato! Fotbalistul dorit și de Arsenal i-a ales pe "diavoli", iar negocierile vor începe imediat

Conducerea lui Manchester United a primit o veste excelentă în decursul zilei de luni, 2 iunie. Bryan Mbeumo, fotbalistul care a impresionat în acest sezon din Premier League, și-a făcut clară intenția de a se transfera pe Old Trafford în detrimentul celor de la Arsenal, Tottenham și Newcastle.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Manchester United a încheiat cel mai slab sezon din istoria sa în Premier League, dar tot reușește să atragă unii dintre cei mai doriți jucători din Premier League. După ce "diavolii" au activat clauza de reziliere a lui Matheus Cunha, în valoare de 75 de milioane de euro, conducerea de pe Old Trafford a mai primit o veste excelentă.
Bryan Mbeumo, al 4-lea golgheter al sezonului din Premier League, și-a manifestat dorința de a se transfera la Manchesetr United, acesta mai fiind dorit și de Arsenal, Newcastle sau Tottenham, conform The Athletic. Camerunezul va intra în ultimul său an de contract alături de Brentford.
Aflat la capătul unui sezon excelent în tricoul "albinelor", Bryan Mbeumo consideră că este pregătit pentru următorul pas în carieră și a dat "undă verde" celor două echipe pentru negocieri, care vor începe în cel mai scurt timp.
Citește și:

Mbeumo vrea transferul la Man. United

Bryan Mbeumo este un atacant lateral de 25 de ani, care joacă la Brentford din 2019. Acesta a contribuit la promovarea echipei antrenate de Thomas Frank și a urmat să aibă evoluții din ce în ce mai bune în Premier League.
Internaționalul camerunez a înscris în acest sezon 20 de goluri în primul eșalon al fotbalului din Anglia, după ce înregistrase 22 de reușite în primele 3 sezoane petrecute în Premier League. Progresul acestuia a fost observat de cluburile importante ale Angliei, iar United se pare că are prima șansă pentru transferul acestuia.
Conducerea "diavolilor" va încerca să negocieze un preț cât mai bun pentru Mbeumo, acesta aflându-se în ultimul său an de contract, dar Brentford nu își va ceda ieftin jucătorul-vedetă, care este cotat la 55 de milioane de euro pe Transfermarkt.
În ciuda faptului că celelalte trei cluburi interesate de Mbeumo vor juca în sezonul viitor al Ligii Campionilor, camerunezul a ales, totuși, să prioritizeze transferul la United, care se află în probabil cea mai proastă perioadă din istoria sa recentă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo