Manchester City ar putea fi expulzată din toate competițiile, după "procesul secolului"! Anunțul dur al englezilor

Manchester City riscă depunctarea și chiar retrogradarea din Premier League pentru cele 115 nereguli financiare comise pe parcursul a 14 ani și pentru care este judecată. Presa din Anglia a anunțat astăzi că echipa lui Pep Guardiola ar putea fi exclusă din toate competițiile interne în cazul în care va fi găsită vinovată.

Pep Guardiola

Credit imagine: Facebook

Manchester City se confruntă din februarie 2023 cu 115 de capete de acuzare după achiziționarea sa de către City Football, care este deținut de Abu Dhabi United Group. Clubul s-ar putea confrunta cu sancțiuni precum depunctarea sau retrogradarea, dacă va fi găsit vinovat.
Clubul de pe Etihad a respins acuzațiile, dar verdictul final va fi dat de o comisie independentă, care analizează, de la începutul acestei săptămâni, acuzațiile care datează din 2009. Ceea ce a fost prezentat ca "procesul secolului" în sport este de așteptat să se desfășoare timp de 10 săptămâni, cu un verdict probabil la începutul anului 2025.
În timp ce ancheta este în desfășurare, presa din Anglia a anunțat astăzi că City ar risca o pedeapsă mult mai drastică decât doar depunctarea sau retrogradarea din Premier League. Jurnalistul Ben Rumsby de la Telegraph a scris că echipa lui Pep Guardiola ar putea fi expulzată din toate competițiile interne.
Conform sursei citate, regulamentele cupelor din Anglia prevăd că echipele care concurează trebuie să facă parte din ligile naționale, iar în caz că sunt eliminate din campionat, pot fi date afară și din cupă.
Concret, Manchester City ar putea, dacă este găsită vinovată în "procesul secolului", să fie eliminată din campionat, dar și expulzată din FA și EFL Cup. Mai mult, dacă nu ar mai juca în plan intern, actualei campioane a Angliei i-ar fi greu să facă față și la nivel european sau mondial.
Așadar, chiar dacă UEFA sau FIFA nu ar interzice-o pe City în Champions League sau la Campionatul Mondial al Cluburilor, clubului de pe Etihad i-ar putea fi foarte dificil să concureze cu echipe de top din lume, din cauza decalajelor dintre meciuri.

Președintele La Liga cere pedepsirea lui Manchester City

După startul anchetei, președintele La Liga a comentat situația în care se află campioana Angliei, cerând pedepsirea clubului de pe Etihad. Javier Tebas a dat de înțeles, prin declarațiile sale, că cei de la City ar fi vinovați, cu toate că oficialii englezi au negat acuzațiile.
În încercarea de a proteja interesele competiției sale, Tebas a evidențiat faptul că boost-ul economic al echipei din Manchester a fost dăunător fotbalului din Spania, care nu ar fi putut ține pasul, cluburile riscând în caz contrar să dispară din cauza problemelor financiare.
"Premier League nu ar trebui să cedeze presiunii, nu? Manchester City este doar un alt club, iar atunci când conduci o asociație, trebuie să acționezi. Premier League nu ar trebui să facă diferența între cluburile mari sau mici, importante sau 'neimportante'.
Manchester City este un membru al asociației care a comis nereguli și care ar trebui să primească sancțiunea pe care o merită. Dacă nu, autoritatea competiției va fi pierdută... Sunt mai mult de 115 acuzații. Nu știu toate detaliile, dar știu ce s-a întâmplat cu cazul Manchester City la UEFA. Să nu uităm că UEFA a sancționat-o pe City, nepermițându-i să participe în Liga Campionilor.
Apoi TAS, printr-o decizie foarte controversată, a achitat-o în loc să o pedepsească. Aș spune că a fost unul dintre cele mai mari eșecuri din istoria TAS pe o problemă juridică. UEFA a demonstrat că City ar fi trebuit să fie sancționată și unele dintre aceste acuzații sunt acum urmărite de Premier League.
Pot să vă spun că toată lumea știe cum a procedat City în ultimii ani. Sper să fie doar o chestiune de dovezi și ca Premier League să știe să adune dovezile bune, pentru că faptele sunt clare. Am vorbit cu reprezentanții multor cluburi din Premier League și majoritatea înțeleg că City ar trebui sancționată.
Are un potențial economic care a dăunat fotbalului spaniol. Nu am putut face același lucru pentru că ne-am întoarce în 2010, când cluburile au dispărut din cauza datoriilor", a declarat Javier Tebas.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo