Manchester United a bătut palma cu un jucător de la PSG! Parizienii i-au găsit deja înlocuitor
Publicat 19/07/2024 la 15:21 GMT+3
Manchester United se anunță unul dintre cei mai importanți "actori" în perioada de mercato din această vară. După ce i-a transferat pe Zirkzee și Yoro, "diavolii" sunt la un pas de a realiza a 3-a mutare importantă. Presa engleză scrie că oficialii de pe Old Trafford s-au înțeles cu Manuel Ugarte și rămâne doar să se ajungă la un acord cu PSG pentru suma de transfer, ceea ce pare o formalitate.
Manuel Ugarte au duel avec Bruno Guimaraes
Credit imagine: Getty Images
Manchester United a fost printre marile dezamăgiri din Premier League în sezonul precedent, dar noua conducere a "diavolilor" lucrează intens la întărirea echipei în această vară. Gruparea de pe Old Trafford i-a transferat deja pe Joshua Zirkzee de la Bologna (42,5 milioane de €) și Leny Yoro de la Lille (62 de milioane de €), iar acum este aproape de a 3-a mutare de răsunet.
Conform Daily Mail, șefii lui United au ajuns la un acord de principiu cu Manuel Ugarte, mijlocașul defensiv al celor de la PSG. Uruguayanul a acceptat oferta financiară primită de la clubul englez și e gata de o mutare în Premier League. Omul cheie în această operațiune este renumitul agent Jorge Mendes, care a intermediat și transferul lui Leny Yoro.
Sursa citată notează că United mai trebuie doar să se înțeleagă cu PSG privind suma de transfer, dar acest lucru pare o formalitate, deoarece diferența dintre cererea parizienilor și oferta "diavolilor" e infimă. United a înaintat deja o ofertă de aproximativ 60 de milioane de €, dar PSG cere în jur de 65 de milioane.
Man United, aproape de a-l lua pe Ugarte de la PSG! Parizienii "răspund" prin transferul lui Joao Neves
Ca atare, e foarte posibil să se ajungă la un consens în zilele următoare, iar Ugarte să ajungă sub comanda lui Ten Hag. Mijlocașul central a fost cumpărat de PSG în vara anului trecut de la Sporting, în schimbul sumei de 60 de milioane de €, dar nu este neapărat pe placul lui Luis Enrique.
Sud-americanul a jucat 37 de meciuri pentru parizieni în stagiunea precedentă, însă nu s-a remarcat cu nimic pe plan ofensiv (0 goluri și 3 pase decisive), ceea ce managerul iberic ar aștepta de la toți jucătorii din linia mediană.
De altfel, un semn clar că PSG e gata să renunțe la Manuel Ugarte e faptul că aducerea lui Joao Neves este ca și realizată. Puștiul de doar 19 ani a impresionat la Benfica și la naționala Portugaliei, iar PSG e gata să-i achite clauza de reziliere în valoare de 70 de milioane de €.
La Manchester United, Manuel Ugarte ar urma să lupte pentru un post de titular cu jucători precum Casemiro, Kobbie Mainoo, Scot McTominay sau Christian Eriksen.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo