Mikel Arteta, "săgeți" aruncate rivalilor din Premier League, înaintea primei etape a anului în Premier League
Eurosport on GoogleArsenal se va deplasa la Brighton în această seară, de la ora 19:30, într-o partidă care va conta pentru etapa cu numărul 20 din Premier League. Înaintea confruntării, Mikel Arteta, tehnicianul "tunarilor", a vorbit despre lupta la titlu din acest an, dar și despre posibilele transferuri pe care echipa le poate face în perioada de mercato.
Mikel Arteta
Credit imagine: Getty Images
Arsenal se pregătește deja de al doilea meci al anului 2025, urmând a se deplasa astăzi la Brighton, de la ora 19:30, pentru o partidă din cadrul rundei a 20-a din campionatul englez. "Tunarii" au intrat cu dreptul în 2025, grație victoriei obținute pe terenul celor de la Brentford, scor 3-1.
Înaintea confruntării pe care londonezii o vor avea de disputat în cursul acestei zile, Mikel Arteta a vorbit despre două aspecte de interes pentru Arsenal: lupta la titlu și eventualele transferuri din perioada imediat următoare.
"Noi, Arsenal, în ultimul an am fost cea mai bună echipă din ligă, am doborât diverse recorduri și încă nu am câștigat un trofeu major! Trebuie să arătăm consistență în joc, pentru că va fi o luptă strânsă, iar diferența se va face la cele mai mici detalii.
Nu știu dacă vom face vreun transfer în această perioadă. Concentrarea mea este pe jucătorii pe care îi avem la dispoziție acum, dar nu excludem nimic legat de transferuri", a declarat antrenorul iberic, citat de site-ul oficial al clubului.
gabriel jesus este și el încrezător că arsenal se poate lupta la titlu în acest sezon
După victoria de pe terenul celor de la Brentford, Gabriel Jesus a vorbit despre posibila luptă pe care Arsenal o poate duce cu Liverpool pentru titlul de campioană în Premier League. Fostul fotbalist de la Man. City a sugerat faptul că "tunarii" trebuie să se concentreze pe a câștiga toate punctele puse în joc, întrucât titlul este departe de a fi decis.
"Știu că este o cale lungă, trebuie să ne uităm la jocul nostru întâi și apoi, evident, vrem ca liderul ligii (n.r. Liverpool) să piardă puncte.
Dar trebuie să ne facem treaba așa cum am făcut-o astăzi. În ultimii doi ani, luptele au fost uimitoare. Evident, nu am câștigat, dar am luptat până la final.
Avem jucători extraordinari și sunt sigur că ne putem lupta pentru titlu", a declarat atacantul în vârstă de 27 de ani, citat de MSN.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Brighton & Hove Albion
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100050.png)
1
1
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)