Pleacă Mo Salah de la Liverpool? Anunțul făcut într-un interviu pentru Sky Sports: "E ultimul meu an aici"
Mohamed Salah, cel mai important fotbalist al lui Liverpool, a intrat în ultimele 6 luni de contract cu gruparea de pe Anfield și poate semna cu oricine dorește începând cu 1 ianuarie. Jucătorul egiptean a anunțat, într-un interviu, că acesta e ultimul lui sezon pe Anfield, iar principalul obiectiv este acela de a cuceri titlul în Premier League.
Mohamed Salah of Liverpool celebrating after scoring the third Liverpool goal during the Premier League match
Credit imagine: Getty Images
Mohamed Salah este fără doar și poate cel mai important fotbalist pentru Liverpool în acest sezon. Jucătorul egiptean are 17 reușite și 13 pase decisive în actuala stagiune din Premier League și a devenit primul jucător din istoria fotbalului englez care înscrie peste 10 goluri și oferă peste 10 assist-uri în campionat până în luna decembrie.
Egipteanul a anunțat azi că acesta e ultimul lui sezon pe Anfield, iar vestea ar putea zgudui echipa din temelii în cazul în care va pleca. Salah a fost cel mai important jucător al "cormoranilor" în ultimii ani, iar Arne Slot va avea mari dificultăți în a-i găsi un înlocuitor.
"Nu, suntem departe... Nu vreau să spun nimic în media despre asta. Tot ce am acum în minte este că vreau să câștig campionatul cu Liverpool, vreau să fiu parte din asta. Voi face tot ce-mi stă în putere pentru a lua trofeul. Sunt câteva echipe care pot să se apropie de noi. Trebuie să fim concentrați și modești și să nu ne gândim la avansul pe care-l avem.
De obicei, înainte de începutul unui campionat îmi făceam o listă de obiective. Puneam mereu Champions League pe primul loc. Acum, vreau să câștigăm Premier League, fiind și ultimul meu an aici. Data trecută (în 2020), nu am putut sărbători așa cum voiam alături de fanii noștri", a completat Salah, referindu-se la trofeul cucerit în pandemie sub comanda lui Jurgen Klopp.
Zilele trecute apărea și vestea că PSG îi propune lui Salah o înțelegere extrem de profitabilă. Conform GOAL, campioana Franței îi pune pe masă lui Mo un salariu de 500.000 de euro pe săptămână și 24 de milioane de euro pe an.
Parizienii vor ca egipteanul să semneze pe trei ani, iar în cazul în care acceptă, acesta ar putea câștiga nu mai puțin de 72 de milioane de euro, o sumă fabuloasă. Se pare că Liverpool îi oferă 400.000 de euro pe săptămână lui Salah și rămâne de văzut ce decizie va lua cel mai în formă jucător al "cormoranilor".
Mohamed Salah e favorit la Balonul de Aur 2025
Specialiștii de la GOAL au alcătuit un top al jucătorilor care sunt în prezent favoriți la cucerirea Balonului de Aur 2025, premiu care se va acorda undeva spre sfârșitul următorului an, după ce actuala stagiune se va fi încheiat.
1. Mohamed Salah (Liverpool, Egipt): 20 de goluri, 15 assist-uri
Potrivit sursei anterior menționate, pe primul loc, la o distanță semnificativă de restul urmăritorilor, se află Mohamed Salah (32 de ani). Egipteanul este cel mai prolific jucător din Premier League la intrarea în 2025 și este cu siguranță cel mai important factor care explică forma de senzație pe care Liverpool o traversează.
După doar 18 etape disputate în campionatul Angliei, nici măcar la jumătatea sezonului, Salah a ajuns deja la 30 de contribuții decisive (17 goluri și 13 assist-uri), fiind cel mai rapid la acest capitol. În acest ritm, egipteanul ar trebui să-și depășească fără probleme recordul personal de 42 de contribuții, dintre care 32 de reușite, setat în chiar primul său sezon petrecut pe Anfield.
De asemenea, Salah are 2 goluri și 4 pase decisive în cele 6 partide pe care "cormoranii" le-au disputat în această ediție de Champions League, competiție în care Liverpool a reușit accederea matematică în faza play-off-ului.
2. Vinicius Junior (Real Madrid, Brazilia)
Al doilea fotbalist de pe această listă este Vinicius Junior, jucătorul care a obținut doar locul doi în clasamentul pentru Balonul de Aur din 2024, care i-a revenit lui Rodri (Manchester City). Sud-americanul are 14 goluri și 10 pase decisive în actuala stagiune, în care a cucerit deja Supercupa UEFA, dar și Cupa Intercontinentală alături de Real Madrid.
3. Raphinha (FC Barcelona, Brazilia)
Fotbalistul cotat cu cea de-a treia șansă la cucerirea celebrei distincții este tot un brazilian, Raphinha. Jucătorul Barcelonei a fost probabil cel mai bun dintre oamenii de atac ai lui Hansi Flick în acest sezon și este în cea mai bună formă de la sosirea sa la gruparea blaugrana, având 20 de goluri și 10 pase decisive în această stagiune.
4. Jamal Musiala (Bayern Munchen, Germania)
Jamal Musiala, fotbalistul celor de la Bayern Munchen, are și el parte de un sezon de excepție, continuându-și forma foarte bună pe care a avut-o la EURO 2024. Germanul a contribuit cu 16 goluri și 9 assist-uri pentru trupa bavareză în actuala stagiune.
5. Robert Lewandowski (Barcelona, Polonia)
Excelent până acum în acest sezon a fost și Robert Lewandowski, atacantul celor de la Barcelona, care a reușit 24 de goluri și 4 pase decisive. Între timp, trupa catalană a slăbit motoarele, dar speră ca în anul 2025 să revină din nou pe prima poziție a clasamentului din LaLiga.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
2
2
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)