Palmer, record fabulos în istoria Premier League! Arsenal, victorie dramatică în fața lui Leicester
Actualizat 28/09/2024 la 19:12 GMT+3
A fost o după amiază nebună în Premier League. Cole Palmer a devenit primul jucător din istoria campionatului Angliei care a marcat 4 goluri în prima repriză. Starul a câștigat de unul singur duelul cu Brighton, scor 4-2. Într-un alt meci, Arsenal a câștigat dramatic cu Leicester, scor 4-2, după ce "vulpile" egalaseră de la 0-2.
Cole Palmer führte den FC Chelsea mit vier Treffern zum Sieg
Credit imagine: Getty Images
Etapa a 6-a din Premier League a început cu o surpriză, campioana Manchester City luând numai un punct din deplasarea cu Newcastle (1-1), iar spectacolul a continuat în cele 5 partide programate la ora 17:00. Pe Stamford Bridge, Chelsea a primit vizita lui Brighton a deschis scorul încă din minutul 7, prin Rutter, însă apoi a ieșit la rampă Cole Palmer, care a făcut o repriză stelară.
Englezul a egalat în minutul 21 și și-a dus echipa în avantaj în minutul 28, din penalty, pentru ca peste alte 3 minute să puncteze deja pentru a 3-a oară. Baleba a redus din diferență în minutul 34, dar Palmer a făcut 4-2 cu 4 minute înainte de pauză. Astfel, fotbalistul adus de la Manchester City în vara anului trecut a devenit primul jucător din istoria Premier League care marchează 4 goluri în prima repriză a unui meci.
Chiar dacă joacă doar de un an și câteva luni la Chelsea, Palmer a intrat deja în categoria jucătorilor cu cele mai multe hattrick-uri în tricoul londonezilor. În toată istoria clubului, doar Didier Drogba, Frank Lampard și Jimmy Floyd-Hasselbaink au mai reușit câte 3 hattrick-uri.
Nebunia din prima repriză nu s-a repetat și în partea secundă pe Stamford Bridge, iar Chelsea și-a conservat fără probleme avansul de două goluri. S-a terminat 4-2 și formația lui Enzo Maresca a ajuns la 3 victorii consecutive în Premier League, fiind momentan pe locul 3, la doar un punct de Manchester City și Arsenal.
Arsenal - Leicester 4-2 | Trossard i-a salvat pe "tunari" în prelungiri
Tot la Londra s-a jucat o altă partidă fascinantă, pe Emirates. După ce în runda precedentă a ratat la mustață o victorie mare pe terenul lui City, Arsenal a luat două puncte mari în minutele de prelungire. Echipa lui Arteta a făcut o primă repriză perfectă contra lui Leicester și la pauză conducea cu 2-0, grație reușitelor semnate de Martinelli (min.20) și Trossard (min.45+1).
"Tunarii" s-au relaxat în startul părții secunde și oaspeții au redus din diferență la doar două minute de la reluare, prin James Justin. "Vulpile" au scăpat de un iureș de câteva minute al gazdelor și același Justin a restabilit egalitatea în minutul 63, cu un voleu superb din interiorul careului.
Arsenal a repus apoi stăpânire pe joc și finalul de meci a fost un adevărat asalt la poarta lui Hermansen, dar danezul din poarta lui Leicester a fost într-o zi mare. Presiunea "tunarilor" părea că nu va da roade pe tabelă, dar golul de 3 puncte a venit după un corner, specialitatea casei la echipa de pe Emirates. Leandro Trossard a fost salvatorul londonezilor. Belgianul a retrimis în fața porții o minge centrată de Saka, iar mingea a ajuns în poartă, după ce s-a lovit de Ndidi.
În minutul 90+9, Kai Havertz a punctat și el la capătul unui contraatac, punând capăt oricăror emoții.
În urma acestui succes, Arsenal a egalat-o pe Manchester City în fruntea clasamentului. Cele două formații din frunte pot fi depășite de Liverpool și Aston Villa, dacă acestea vor câștiga duelurile din deplasare cu Wolverhampton, respectiv Ipswich Town.
Alte rezultate din etapa a 6-a din Premier League
- Brentford - West Ham United 1-1
- Everton - Crystal Palace 2-1
- Nottingham Forest - Fulham 0-1
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo