Pep Guardiola, omagiu special pentru De Bruyne, înaintea ultimului meci al belgianului pe Etihad: "Al doilea cel mai bun pasator, după Messi"

Pe măsură ce una dintre cele mai glorioase epoci din istoria lui Manchester City se apropie de final, antrenorul Pep Guardiola a adus un omagiu profund lui Kevin De Bruyne, înaintea ultimei partide a belgianului pe Etihad, descriindu-l drept "al doilea cel mai bun pasator" pe care l-a antrenat vreodată, devansat doar de legendarul Lionel Messi.

Pep Guardiola și Kevin de Bruyne

Credit imagine: Getty Images

Pep Guardiola a luat parte la conferința de presă premergătoare penultimului meci al lui Manchester City din actualul sezon de Premier League, cu Bournemouth, și ultimul pentru Kevin De Bruyne în fața propriilor fani. Tehnicianul iberic a vorbit în termeni laudativi despre KDB, sugerând ideea că el este al doilea cel mai bun pasator pe care l-a antrenat vreodată, doar în spatele marelui Leo Messi.
Declarația vine într-un moment încărcat de emoție pentru fanii "cetățenilor", având în vedere că mijlocașul belgian și-a anunțat plecarea de la club la finalul actualului sezon, după zece ani în care a fost motorul creativ al echipei și unul dintre piesele esențiale care au contribuit la succesul trupei de pe Etihad, în special pe plan intern.
"Messi este numărul unu. A făcut toate acele lucruri spectaculoase aproape de poartă, într-un spațiu mic, sub presiune maximă. Dar Kevin (De Bruyne)... Kevin este acolo, chiar în spatele lui. Îl pun pe locul doi" a declarat tehnicianul catalan, citat de BBC Sport.

kevin de bruyne va primi un omagiu special în această seară

Transferat de la Wolfsburg în 2015, Kevin De Bruyne a devenit rapid un pilon esențial în echipa lui City. A câștigat 16 trofee majore, printre care șase titluri de campion al Angliei și Liga Campionilor în 2023.
Statisticile sale sub comanda lui Guardiola sunt impresionante: în 258 de meciuri de campionat, a oferit în medie 0,5 assisturi și a creat 3,6 ocazii de gol pe meci – cifre care îl plasează peste Messi, Xavi, Iniesta sau Silva în acești parametri. Deși acuratețea paselor sale (82,4%) este cea mai scăzută dintre cei enumerați, aceasta reflectă riscurile asumate pentru a desface defensivele adverse
"Sunt cifrele, golurile, pasele decisive, contribuția sa în ultimii 30 de metri. Asta îl face unic… Este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut acest club în toată istoria sa", a mai menționat Guardiola.
De Bruyne va disputa în această seară ultimul său meci acasă pentru Manchester City, contra lui Bournemouth. Clubul a pregătit un omagiu special pentru despărțirea de mijlocașul belgian.
La finalul partidei, De Bruyne va fi întâmpinat cu o gardă de onoare din partea colegilor și staffului tehnic. Va rosti un scurt discurs, va primi un cadou simbolic din partea familiei legendei Colin Bell și va face un tur de onoare al stadionului alături de ceilalți jucători.
Cel mai probabil, meciul cu Fulham de duminică va fi ultimul al său în tricoul "cetățenilor". Deși Manchester City va participa la Cupa Mondială a Cluburilor în această vară, De Bruyne a declarat că "probabil" nu va lua parte la turneu, pentru a evita riscurile de accidentare înainte de a semna cu un nou club.
Plecarea lui De Bruyne lasă un gol greu de umplut în mijlocul terenului. Potrivit presei britanice, Manchester City s-a retras din cursa pentru Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, considerând costul total al transferului mult prea ridicat. În schimb, clubul se orientează către jucători precum Morgan Gibbs-White de la Nottingham Forest sau Tijjani Reijnders de la AC Milan.




Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo