Pochettino vizează întoarcerea pe banca tehnică a lui Tottenham! Cine sunt favoriți să-l înlocuiască pe Ange Postecoglou
Eurosport on GoogleTottenham traversează o perioadă complicată în acest sezon, echipa lui Ange Postecoglou fiind doar pe locul 14 în Premier League. Viitorul antrenorului australian pe banca lui Spurs este incert, iar șefii trupei londoneze se gândesc deja la un posibil înlocuitor. Mauricio Pochettino a dezvăluit recent că nu a abandonat visul revenirii la Tottenham, însă alți doi antrenori pot reprezenta o opțiune.
Mauricio Pochettino
Credit imagine: Getty Images
Tottenham are parte de unul dintre cele mai slabe sezoane pe plan intern din ultimii mulți ani. Gruparea din nordul Londrei se află în prezent pe un neverosimil loc 14 în Premier League, singura bilă albă a actualei stagiuni fiind reprezentată de un posibil succes pe plan extern, echipa lui Ange Postecoglou fiind în sferturile de finală din Europa League, acolo unde va da peste Frankfurt.
În condițiile în care rezultatele recente au fost cu mult sub așteptările avute la startul sezonului, șefii londonezi iau în considerare o posibilă modificare la nivelul băncii tehnice.
Mauricio Pochettino, antrenorul argentinian care a pregătit-o pe Tottenham în perioada iulie 2014 - noiembrie 2019, a declarat recent faptul că se gândește la o posibilă revenire la echipa pe a cărei bancă a stat timp de 293 de meciuri: "Când am plecat, am spus că într-o zi vreau să mă întorc să o antrenez din nou pe Tottenham. Încă simt în interiorul meu că-mi doresc să revin aici".
Totuși, este greu de crezut că "Poch" își va abandona actuala misiune și va fi succesorul lui Postecoglou, dat fiind faptul că în prezent argentinianul pregătește selecționata Statelor Unite ale Americii pentru Campionatul Mondial din 2026.
andoni iraola și marco silva, favoriți să-l înlocuiască pe ange postecoglou la tottenham
Potrivit The Telegraph, în cazul în care Tottenham s-ar despărți de Ange Postecoglou, principalele două variante pentru viitoarea bancă tehnică a lui Spurs sunt Andoni Iraola și Marco Silva, doi tehnicieni din Premier League care fac o treabă excelentă pentru echipele lor, Bournemouth, respectiv Fulham.
În prezent, "cireșele" sunt pe poziția a 10-a în Premier League, dar diferența de puncte față de ultimul loc care duce în cupele europene este de doar 3. De cealaltă parte, Fulham, trupa lui Marco Silva, ocupă locul 8 și este la doar două lungimi de top 6.
Lupta pentru participarea în competițiile europene în sezonul viitor se anunță a fi una extrem de disputată în partidele care au mai rămas de jucat. Între locul 4 (Chelsea) și locul 10 (Bournemouth) sunt doar 5 puncte diferență, astfel că fiecare meci de acum înainte poate cântări decisiv.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)