Postecoglou atenționează conducerea lui Spurs: "Ne jucăm cu focul dacă nu transferăm pe nimeni"
Actualizat 25/01/2025 la 18:05 GMT+2
Ange Postecoglou, antrenorul celor de la Tottenham, este nemulțumit de lipsa de activitate a clubului pe piața de transferuri, având în vedere criza de efectiv cu care acesta se confruntă de câteva luni.
Ange Postecoglou
Credit imagine: Getty Images
Tottenham este cea mai ghinionistă echipă a acestui sezon de Premier League, din punctul de vedere al accidentărilor. În acest moment, Ange Postecoglou are nu mai puțin de 10 jucători indisponibili pentru meciul de mâine împotriva lui Leicester City.
Echipa din nordul Londrei a resimțit din plin absențele îndelungate și numeroase de-a lungul primei jumătăți a sezonului, ocupând în acest moment un neverosimil loc 15 în campionat. Cu toate acestea, Spurs s-a descurcat mai bine în Europa League, unde ocupă locul 6, cu o etapă rămasă din faza ligii.
În ciuda numeroaselor absențe, care l-au exasperat pe tehnicianul australian, conducerea lui Tottenham nu pare să fie interesată de transferul vreunui jucător de câmp înacest moment. La echipa lui Radu Drăgușin a ajuns în această iarnă doar portarul Antonin Kinsky, după ce primii doi goalkeeperi ai lui Spurs s-au accidentat.
Antrenorul lui Tottenham a fost întrebat despre lipsa de activitate a clubului său pe piața transferurilor, înaintea meciului pe care mâine Spurs îl va disputa împotriva lui Leicester City: "Nu-mi puneți astfel de întrebări, nu sunt implicat în asta. Eu pot doar să încerc să găsesc oportunități pentru echipă. Țin legătura permanent cu directorul sportiv, iar acesta încearcă să facă rost de ajutorul de care avem nevoie. Totuși, ne jucăm cu focul având în vedere că nu aducem pe nimeni", a declarat tehnicianul citat de Daily Mail.
Citește și:
Jucătorii lui Tottenham sunt nemulțumiți de Ange Postecoglou
Se pare că strategia lui Ange Postecoglou nu este pe placul mai multor jucători, conform Spurs Web, care citează mai multe publicații.
Mai mult decât atât, unii fotbaliști i-au transmis antrenorului grec că nu sunt mulțumiți de cerințele primite pe durata antrenamentelor și de programul riguros pe care trebuie să îl urmeze.
De asemenea, faptul că Postecoglou nu adaptează tactica la situația de la echipă, măcinată de accidentări, este un alt aspect care nu le convine jucătorilor.
Astfel, se pune întrebarea dacă antrenorul de 59 de ani va mai rezista pe banca lui Tottenham. În urmă cu mai multe săptămâni s-a speculat că acesta are în continuare credit din partea conducerii, care ar fi convinsă că accidentările sunt principalul factor al rezultatelor din acest sezon.
Acum, având în vedere că forma dezastruoasă a continuat, Tottenham este aproape de retrogradare și susținerea jucătorilor care este în scădere, nu ar fi de mirare ca englezii să nu mai aibă răbdare foarte mult timp cu Postecoglou.
Postecoglou a ajuns la Tottenham în iulie 2023, iar de atunci a înregistrat 36 de victorii, 12 remize și 26 de înfrângeri.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tottenham Hotspur
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4129.png)
1
2
Leicester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4693.png)
Promo
Promo