"Procesul secolului" în sport s-a încheiat! Când va afla Manchester City verdictul pentru cele 115 nereguli financiare
Manchester City riscă depunctarea și chiar retrogradarea din Premier League pentru cele 115 nereguli financiare comise pe parcursul a 14 ani și pentru care este judecată. Audierea s-a încheiat vinerea trecută, dar verdictul nu va fi dat înainte de 2025.
Erling Haaland, Kevin de Bruyne und Ilkay Gündogan von Manchester City
Credit imagine: Getty Images
Manchester City se confruntă din februarie 2023 cu 115 de capete de acuzare după achiziționarea sa de către City Football, care este deținut de Abu Dhabi United Group. Clubul s-ar putea confrunta cu sancțiuni precum depunctarea sau retrogradarea, dacă va fi găsit vinovat.
Clubul de pe Etihad a respins acuzațiile, dar verdictul final va fi dat de o comisie independentă, care a analizat, de la jumătatea lunii septembrie, acuzațiile care datează din 2009. Ceea ce a fost prezentat ca "procesul secolului" în sport s-a finalizat vinerea trecută.
Jurnaliștii de la Daily Mail au anunțat că audierea s-a încheiat pe 6 decembrie, iar acum au mai rămas doar 3 oameni care analizează probele înainte de a da un verdict în lunile următoare. Nu se știe data la care va fi pronunțată sentința, dar este sigur că nu va veni mai devreme de 2025.
Manchester City ar putea fi expulzată din toate competițiile
Presa din Anglia a anunțat în septembrie că City ar risca o pedeapsă mult mai drastică decât doar depunctarea sau retrogradarea din Premier League. Jurnalistul Ben Rumsby de la Telegraph a scris că echipa lui Pep Guardiola ar putea fi expulzată din toate competițiile interne.
Conform sursei citate, regulamentele cupelor din Anglia prevăd că echipele care concurează trebuie să facă parte din ligile naționale, iar în caz că sunt eliminate din campionat, pot fi date afară și din cupă.
Concret, Manchester City ar putea, dacă este găsită vinovată în "procesul secolului", să fie eliminată din campionat, dar și expulzată din FA și EFL Cup. Mai mult, dacă nu ar mai juca în plan intern, actualei campioane a Angliei i-ar fi greu să facă față și la nivel european sau mondial.
Așadar, chiar dacă UEFA sau FIFA nu ar interzice-o pe City în Champions League sau la Campionatul Mondial al Cluburilor, clubului de pe Etihad i-ar putea fi foarte dificil să concureze cu echipe de top din lume, din cauza decalajelor dintre meciuri.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)