Rămâne sau nu Ruud van Nistelrooy la Manchester United? Ruben Amorim a luat imediat decizia
Ruben Amorim a ajuns la Manchester și este gata să o preia pe Manchester United. Tehnicianul portughez vine cu propriul său staff, aceasta fiind una dintre condițiile esențiale pe care lusitanul le-a impus înainte de semnarea contractului, astfel că Ruud van Nistelrooy va părăsi clubul de pe Old Trafford.
Ruud van Nistelrooy
Credit imagine: Getty Images
După o perioadă excelentă (3 victorii și un egal) în care a fost interimar pentru Manchester United, Ruud van Nistelrooy spune adio "diavolilor roșii". Ruben Amorim, fostul tehnician al celor de la Sporting, este gata să preia echipa, iar decizia acestuia a fost aceea de a veni cu propriul său staff, astfel că olandezul va fi nevoit să facă pasul în spate.
"Ruud este, și va fi întotdeauna, o legendă a lui Manchester United. Suntem recunoscători pentru contribuția sa și pentru modul în care și-a abordat rolul de-a lungul timpului petrecut la club. Va fi întotdeauna binevenit la Old Trafford.
Rene Hake, Jelle ten Rouwelaar și Pieter Morel au plecat și ei și le dorim tuturor succes pentru viitor. Vom confirma, în timp util, componența completă a antrenorilor echipei", se arată în comunicatul grupării din Manchester.
Citește și:
- Moment cum rar se vede în Premier League! Un arbitru a fost suspendat cu efect imediat. Motivul
- Generația de Suflet, întâlnire specială cu suporterii înaintea dublei cu Kosovo și Cipru! Imagini din cantonament
Ruben Amorim, gata să îl oferteze pe Nkunku în ianuarie
Ruben Amorim şi-a fixat principala ţintă pentru perioada de mercato din iarnă, anunţă L'Equipe. Jurnaliștii francezi au dezvăluit că marele pariu al noului antrenor de la United va fi un conațional al lor, Christopher Nkunku, de la Chelsea.
Noul antrenor al "diavolilor" vrea să profite la maximum de situația neplăcută în care se află fotbalistul de profil ofensiv al lui Chelsea, care nu prinde primul "11" al lui Maresca deși, când e folosit, dă un randament excelent. Italianul de pe banca "albaștrilor" are un trident ofensiv clar, format din Madueke, Palmer și Neto, în spatele lui Nicolas Jackson, astfel că Nkunku joacă doar pe finalurile de partide sau în confruntările din Cupe/Conference League.
După un prim sezon la Chelsea în care a fost mai mult accidentat, francezul spera să impresioneze, dar e în fața unei situații ingrate, în ciuda faptului că joacă excelent de câte ori se mizează pe el: e al doilea golgheter al echipei, cu 10 reușite în toate competițiile, în doar 19 partide bifate.
Chelsea a plătit 60 de milioane de euro lui Leipzig anul trecut pentru atacantul francez, care poate juca pe orice poziție în avanposturi, iar o sumă apropiată ar putea să îi determine pe "albaștri" să îl vândă. Maresca nu are mult spațiu de manevră pentru a-și întări lotul pe posturile deficitare, având în vedere că gruparea de pe Stamford Bridge e la limită din punct de vedere al "fair-play-ului financiar", astfel că orice venire e condiționată de încasarea unor sume importante din fotbaliștii vânduți.
Potrivit sursei citate, United deja i-a contactat pe reprezentanții lui Nkunku pentru a-l întreba dacă ar fi tentat de o aventură pe Old Trafford, iar francezul s-a arătat entuziasmat de perspectiva unui nou început în cel mai puternic campionat din lume, la altă echipă de top, unde ar avea ocazia să joace frecvent.
Mai trebuie spus că în ultima perioadă de situația jucătorului s-a interesat și PSG, care are mari probleme în atac după despărțirea de Mbappe, dar Nkunku pare că e mai degrabă tentat să rămână în Premier League, dorind să confirme la cel mai înalt nivel.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)