Randal Kolo Muani, pe punctul de a semna cu un colos al fotbalului englez! Detaliile mutării

Randal Kolo Muani (26 de ani) este ieșit din grațiile lui Luis Enrique la Paris Saint-Germain. În aceste condiții, parizienii se gândesc serios la o posibilă despărțire de atacantul francez. Multiple surse din Anglia confirmă faptul că Manchester United va fi una dintre echipele care se vor întrece pentru semnătura lui Kolo Muani, încă din iarnă.

Randal Kolo Muani (PSG).

Credit imagine: Getty Images

Randal Kolo Muani se află într-o situație delicată la Paris Saint-Germain. Atacantul francez pare să fi ieșit din grațiile antrenorului Luis Enrique, acest lucru putând foarte ușor fi observat în numărul de minute pe care jucătorul de 26 de ani le-a primit din partea tehnicianului iberic în ultima perioadă.
De la jumătatea lunii octombrie până în prezent, Enrique i-a oferit lui Kolo Muani un total de doar 92 de minute de joc, echivalentul a un meci întreg.
Mai mult, la ultima partidă de campionat a parizienilor, victoria pe teren propriu în fața lui Olympique Lyon, 3-1, tehnicianul formației a decis să-l lase pe francez în afara lotului. Chiar dacă motivele nu au fost dezvăluite, este cert că ceva nu este în regulă între jucător și antrenor, astfel că Randal Kolo Muani și-ar putea "face bagajul" chiar din iarnă.
Citește și:

manchester united este aproape de a-l transfera pe randal kolo muani

Potrivit celor de la Daily Mail, atacantul francez a atras privirile celor de la Manchester United, grupare care se află în prezent în căutarea unui jucător cu profil ofensiv. Compartimentul de atac al "diavolilor" va avea nevoie de îmbunătățiri în cazul în care Marcus Rashford va pleca de la echipă.
Totuși, o altă formație interesată de serviciile lui Kolo Muani este RB Leipzig, grupare care a suferit mult din punct de vedere al golurilor înscrise în actuala stagiune din Champions League, de unde a și fost eliminată.
  • Randal Kolo Muani a fost transferat de PSG de la Eintracht Frankfurt, în schimbul sumei de 95 de milioane de euro. În cele 54 de partide pe care le-a jucat în tricoul parizienilor, francezul a înscris de 11 ori și a oferit 7 pase decisive.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo