Război între De Bruyne şi Guardiola? "Se întâmplă lucruri! E neaşteptat, bizar şi ciudat"
Publicat 02/12/2024 la 10:42 GMT+2
Gary Neville, legendarul jucător al lui Manchester United e convins că la City există un conflict în vestiar, lansând ipoteza că între De Bruyne şi Pep Guardiola relaţia ar fi extrem de tensionată.
Pep Guardiola (r.) und Kevin De Bruyne
Credit imagine: SID
Liverpool nu a avut nicio emoţie în a se impune cu City, 2-0, pe care a "trimis-o" la 11 puncte distanţă, în spate. A fost al 7-lea meci la rând fără victorie pentru "cetăţeni" în toate competițiile, 6 dintre aceste partide fiind pierdute. City a cedat 4 meciuri la rând în campionat pentru prima oară în ultimii 16 ani şi jumătate. Pentru Pep, e pentru prima oară în carieră când e învins în 4 partide consecutiv în campionat, fie că vorbim de Spania (Barcelona), Germania (Bayern) sau Anglia (City).
E limpede că formaţia campioană e în criză, dar lucrurile nu ar ţine doar de accidentări, așa cum a tot încercat Guardiola să explice în ultima perioadă. Gary Neville, poate cel mai bun fundaş dreapta din istoria rivalei United, e convins că relaţia dintre Pep şi unul dintre liderii vestiarului, De Bruyne, e glacială. Belgianul şi-a revenit după accidentare de săptămâni bune, dar în continuare prinde minute doar pe final de meci. Catalanul a explicat că mijlocașul nu e încă în stare să ducă un meci de 90 de minute şi stafful medical nu vrea să îl forţeze, dar adevărul ar putea fi altul, în contextul în care lui KDB îi expiră contractul cu gruparea de pe Etihad.
"Se întâmplă niște lucruri la City. Faptul că De Bruyne joacă atât de puţin e neaşteptat, bizar, ciudat. Ştim cu toţii că a fost accidentat, dar acum a revenit, din moment ce intră pe final. E un adevărat lider, aduce autoritate pe teren şi le dă încredere tuturor celorlalţi jucători. Din punctul meu de vedere, se întâmplă cu siguranţă ceva în vestiarul lui City.
Guardiola are controlul complet al clubului şi probabil așteaptă perioada de transferuri din iarnă şi, apoi, din vară, pentru a reconstrui lotul. A construit deja două echipe de când e pe Etihad, acum va trebui să mai facă acest lucru o dată", a spus Gary Neville pentru Sky Sports.
Ceva se întâmplă între Pep şi De Bruyne. Kevin a fost cel mai bun jucător din ultimele 5 sezoane, iar acum nu mai e titular. De ce nu l-a băgat azi (n.r. ieri, cu Liverpool) la pauză? Nu încerc să aduc şi mai multă tensiune la City, dar ceva se întâmplă între cei doi. E trist, pentru că vorbim de unul dintre cei mai mari antrenori şi unul dintre cei mai mari jucători din istoria Premier League | Gary Neville.
Guardiola neagă orice tensiune la City: "Vreau să îmi îmbrăţişeze jucătorii"
Deşi din afară pare că există probleme mari în vestiarul lui City, Pep Guardiola a demontat orice asemenea conflict. De altfel, el a semnat prelungirea contractului cu formaţia de pe Etihad până în 2027 şi a spus că "nu îmi doresc să fiu în altă parte, sunt mai motivat ca niciodată să readuc echipa acolo unde îi e locul".
De altfel, după eșecul de aseară, catalanul a vorbit despre cât de specială e legătura sa cu jucătorii şi a explicat că City e o mare familie, care va trece împreună peste perioada de criză.
"În primele 15-20 de minute, Liverpool a fost de neoprit, a început incredibil de tare, ne-am chinuit să rezistăm. Noi nu am avut ritm la mijloc, iar ei au fost mai buni în duelurile individuale. Nu am reuşit să facem tranziţia cum ne doream în ultimii 30-40 de metri, în timp ce ei au excelat la acest capitol.
Dar asta nu înseamnă că îi condamn pe jucătorii mei, dimpotrivă. Nu am cum să uit câte bucurii am trăit împreună, vreau să fiu lângă ei mai mult ca niciodată, să îi îmbrăţişez şi să îi îmbărbătez. Vom avea ocazia să ștergem această perioadă şi o vom face", a explicat Pep după înfrângerea de aseară.
În runda viitoare - una intermediară - Liverpool are o deplasare grea, la Newcastle, în timp ce City primeşte vizita revelației campionatului, Forest. Vorbim despre singura echipă care a învins-o în acest sezon pe Liverpool, formaţia lui Nuno Esprito Santo fiind acum pe 6, la un singur punct în spatele lui City.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
2
0
Manchester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
Promo
Promo