Record negativ vechi de mai bine de un secol, egalat de Ruben Amorim! Ce șanse are Man. United să retrogradeze
Publicat 31/12/2024 la 12:28 GMT+2
Ruben Amorim a egalat un record nedorit din istoria lui Manchester United, după înfrângerea suferită împotriva lui Newcastle, în ultimul meci din 2024. Niciun antrenor al "diavolilor" nu a mai avut un așa debut nereușit de 103 ani încoace.
Ruben Amorim
Credit imagine: Getty Images
Manchester United a înregistrat a treia înfrângere consecutivă în Premier League, după ce elevii lui Ruben Amorim au fost învinși de Newcastle chiar pe Old Trafford. "Coțofenele" au stabilit scorul final, 2-0, încă din primele 20 de minute, iar tehnicianul portughez al "diavolilor" a fost nevoit să facă o primă schimbare în minutul 33.
Aceasta a fost a 6-a înfrângere din ultimele 8 meciuri ale lui United, din toate competițiile, însă noul antrenor al echipei de pe Old Trafford a egalat un record negativ care vizează primele sale meciuri pe banca lui United, în campionat.
Este prima dată în 103 ani când un antrenor al lui Manchester United a pierdut 5 din primele sale 8 meciuri de campionat. Această contraperformanță a fost înregistrată prima oară în 1892 de către A. H. Albut, dar și în 1921 de către John Chapman.
Amorim, cu gândul la lupta pentru evitarea retrogradării
În urma acestei serii catastrofale, Manchester United intră în 2025 mai aproape de zona retrogradării decât de locurile care duc în cupele europene. "Diavolii" se află pe locul 14 în clasamentul din Premier League, la doar 7 puncte de prima poziție retrogradabilă, ocupată de Ipswich. La polul opus, locul 7, ocupat în acest moment de Bournemouth, care ar putea duce în Conference League, este la 8 puncte distanță.
Ruben Amorim a fost resemnat la finalul partidei de luni și a recunoscut că se gândește la evitarea retrogradării: "Cred că retrogradarea este o posibilitate și vreau ca acest lucru să fie clar pentru fanii noștri. Trebuie să schimbăm ceva, dar sezonul acesta va fi greu pentru toată lumea. Ne poate face însă mai puternici și trebuie să luptăm până la capăt.
Chiar este greu. Este unul dintre cele mai proaste momente din istoria clubului și trebuie să acceptăm asta. Este o altă înfrângere în fața suporterilor", a declarat Ruben Amorim, citat de goal.com.
Statisticienii de la Football Meets Data au anunțat în urma meciului de aseară că United are 4% șanse de retrogradare, acest procent dublându-se în urma înfrângerii suferite în fața lui Newcastle. Aceste șanse ar putea să crească la startul lui 2025, având în vedere că United se deplasează pe Anfield pentru derby-ul cu Liverpool, care se va disputa duminică, 5 ianuarie, de la 18:30.
Citește și:
- UN CAMPION MONDIAL CU FRANȚA I-A DAT REPLICA LUI RONALDO: "VOI AȚI VĂZUT FUNDAȘII DIN ARABIA SAUDITĂ"
- GARETH SOUTHGATE, FOSTUL SELECŢIONER AL ANGLIEI, DECORAT DE REGELE CHARLES AL III-LEA
- DAN NISTOR ȘI GABRIEL SIMION ȘI-AU PRELUNGIT CONTRACTELE CU U CLUJ! CLUBUL A FĂCUT ANUNȚUL OFICIAL
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
0
2
Newcastle United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4087.png)
Promo
Promo