Eurosport
S-a aflat cât timp va sta "pe bară" Martin Ødegaard! Verdictul dur al medicilor
De
Publicat 11/09/2024 la 16:20 GMT+3
Martin Ødegaard (25 de ani) a fost unul dintre ghinioniștii din această săptămână rezervată jocurilor echipelor naționale. Norvegianul s-a accidentat în partida de acum două zile, câștigată de compatrioții săi în fața Austriei, scor 2-1, și se preconizează că va lipsi aproximativ trei săptămâni.
Norway Martin Odegaard injures during the UEFA Nations League 2024/2025 League B - Group 3 match between Norway and Austria at Ullevaal Stadium on September 9, 2024 in Oslo
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Radu Nemțaru
Ødegaard a părăsit terenul în minutul 67 al confruntării cu Austria, după o accidentare la gleznă care a părut destul de serioasă.
Medicii nu au putut da verdictul pe loc, astfel că s-a așteptat efectuarea unor noi teste, realizate odată cu revenirea sa în Anglia. Veștile nu sunt dintre cele mai bune pentru Arsenal, întrucât pe "tunari" îi așteaptă o serie de dueluri dificile, serie care va începe cu derby-ul nord-londonez, programat în acest weekend.
Citește și:
- Mauricio Pochettino, hotărât să realizeze lucruri mărețe pentru SUA! Care este obiectivul principal
- A câștigat Lucescu inimile tricolorilor? Atacantul naționalei exultă: "Am rămas surprinși"
- Cristiano Ronaldo, dezvăluiri șocante din trecutul cu Erik ten Hag: "Nu poți să spui așa ceva"
martin Ødegaard va absenta cel puțin trei săptămâni. câte partide va rata
Decizia în privința fostului fotbalist de la Real Madrid a fost luată în cursul zilei de ieri, la Londra. Doctorul echipei norvegiene, Ola Sand, a călătorit alături de Ødegaard și a fost primul care a oferit detalii legate de situația sa.
"Astfel de leziuni la gleznă durează cel puțin trei săptămâni, orice altceva în afară de asta este doar un bonus. Și atunci poate dura mai mult.
Leziunile gleznei sunt foarte dureroase imediat. Cu Martin, a fost extrem de dureros. A fost foarte îngrijorat.
Ceea ce am obținut până acum în urma examenului RMN de la Londra este că probabil că nu există nicio fractură la gleznă. În cazul unei fracturi, vorbim despre o pauză de peste 6 săptămâni", a declarat Ola Sand, potrivit VG.
Dacă verdictul este unul corect, atunci norvegianul va reveni undeva în luna octombrie, ceea ce înseamnă că va rata cel puțin 6 partide, printre care se regăsesc și duelurile deosebit de importante pentru trupa lui Mikel Arteta, cu Tottenham și Manchester City în campionat, dar și cu Atalanta și PSG în UCL.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo