Scene ireale în Premier League! Patronul grec al lui Forest a coborât pe teren şi l-a certat pe Nuno Espirito Santo
Publicat 12/05/2025 la 07:32 GMT+3
Scene incredibile în Premier League, acolo unde Evangelos Marinakis, patronul lui Nottingham Forest, a pătruns pe teren şi a purtat o discuţie tensionată cu Nuno Espirito Santo, la finalul partidei dintre "pădurari" şi Leicester, încheiată cu un 2-2 care reduce drastic șansele fostei "Regine a Europei" de a mai prinde Champions League.
Evangelos Marinakis
Credit imagine: Getty Images
Forest a fost de departe revelaţia actualului sezon din cel mai puternic campionat al lumii, fiind pe locurile 3-4 mai bine de jumătate de stagiune. În ultima lună şi jumătate, însă, presiunea dată de perspectiva obţinerii unei calificări istorice în UCL (la un an distanţă de un sezon în care Forest a fost prima peste linie, salvându-se greu de la retrogradare) şi-a pus amprenta pe elevii lui Nuno Espirito Santo.
Deşi a făcut minuni de când a venit pe City Ground, fostul manager al lui Wolves şi Spurs a asistat neputincios cum echipa sa se scufundă: o singură victorie în ultimele 7 meciuri (inclusiv un eșec în semifinalele FA Cup, cu City). Ca atare, Forest a coborât în clasament, dar un succes, ier, cu Leicester, ar fi însemnat o ocazie excelentă să revină în primele 5, în contextul înfrângerii lui Chelsea de pe terenul lui Newcastle.
Nu s-a întâmplat așa, Wood&Co pierzând incredibil două puncte vitale pentru calificarea în UCL în faţa retrogradatei Leicester. Deşi gazdele au condus în două rânduri, formaţia lui Van Nistelrooy a egalat de fiecare dată, golul de 2-2 venind pe final, când toţi păreau siguri de destinaţia celor 3 puncte.
Simțind că șansele de a mai juca în viitoarea ediţie de Liga Campionilor s-au risipit odată cu acest egal (Forest e acum pe 7), patronul grec al lui Forest, Evangelos Marinakis, care tocmai a câştigat un titlu la pas cu cealaltă echipă pe care o patronează, Olympiakos, a cedat nervos. Oligargul elen a coborât pe teren la finalul confruntării cu "vulpile" şi i-a reproşat lui Nuno Espirito Santo rezultatul.
Englezii sunt sideraţi de comportamentul lui Marinakis, iar Gary Neville, legenda lui Manchester United, a explicat că cel mai înţelept lucru pentru Nuno Espirito Santo, după un asemenea episod, ar fi să părăsească City Ground.
"Scandalos din partea patronului lui Forest, Nuno ar trebui chiar în această seară să meargă şi să îşi negocieze plecarea. Fanii lui Forest şi managerul nu merită așa ceva", a spus fostul fundaş dreapta englez.
Marinakis a înţeles rapid că asemenea comportament e de neconceput în Premier Leageu şi s-a repliat
Înțelegând rapid că a comis o gafă impardonabilă şi că standardele din Premier League sunt cu totul altele, milardarul de la cârma "pădurarilor" a postat la câteva ore după meci un comunicat de presă.
În acesta, Marinakis a încercat să aibă un ton pozitiv şi să dea senzaţia că a intrat pe teren din cauza nemulţumirii legate de faptul că stafful medical şi-a dat ok-ul pentru ca Taiwo Awoniyi să joace. Acesta a fost introdus în ultimele 8 minute, deşi modul în care s-a mişcat a arătat că nu ar fi fost apt să evolueze.
"Azi e o zi de sărbătoare, pentru că după 30 de ani Forest are din nou garantată prezenţa într-o cupă europeană, o promisiune pe care am făcut-o suporterilor în momentul în care am obţinut promovarea.
Cu două meciuri de Premier League rămase de disputat, trebuie să continuăm să credem şi să visăm. Suntem foarte mândri şi apropiaţi de Nuno şi de echipă şi trebuie să celebrăm rezultatele istorice atinse în acest sezon.
Toţi - stafful tehnic, jucătorii, suporterii şi eu însumi - am fost foarte frustraţi în legătură cu accidentarea lui Taiwo şi cu judecata greşită a staffului medical în legătură cu abilitatea lui de ajuca. E o demonstraţie a pasiunii pe care o simt pentru acest club", a fost anunțul lui Marinakis.
Forest va juca în deplasare, cu West Ham, etapa viitoare, pentru ca în runda 38 să primească vizita lui Chelsea, ocupanta locului 5. Chiar dacă va învinge în ambele partide, e puţin probabil să mai ocupe un loc între primele 5, Villa depinzând doar de ea pentru a trece înaintea "pădurarilor" şi a formației lui Maresca.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Nottingham Forest
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4088.png)
2
2
Leicester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4693.png)
Promo
Promo