Soarta lui Ten Hag va fi decisă azi! Un nume mare, gata să-i spună DA lui Man United, în caz că olandezul va fi demis

Manchester United a avut un start foarte slab de sezon, iar Erik Ten Hag este în pericol de a fi demis. Presa engleză susține că șefii clubului se vor întruni azi într-o ședință extraordinară, în care va fi decisă soarta antrenorului olandez. În caz că se va decide demisia acestuia, Thomas Tuchel e marele favorit să-i ia locul pe banca "diavolilor".

Erik ten Hag, Manager of Manchester United, reacts during the Premier League match between Aston Villa FC and Manchester United FC (Photo by Carl Recine/Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Manchester United a dezamăgit în sezonul precedent, ratând clasarea în Top 4 în Premier League și implicit calificarea în Champions League, dar oficialii de pe Old Trafford au mers în continuare pe mâna lui Erik Ten Hag, fiind convinși că olandezul va reuși să resusciteze echipa.
În vară s-au investit peste 200 de milioane de € în transferuri, dar startul noii stagiuni a fost un dezastru pentru "diavoli". După 7 etape de campionat, United e abia pe locul 14, iar în Europa League are doar două puncte în două partide (1-1 cu Twente și 3-3 cu Porto), astfel că s-a repus pe tapet varianta unei înlocuiri pe banca tehnică.
După remiza albă cu Aston Villa din week-end-ul trecut, în birourile de pe Old Trafford s-a sunat alarma și s-a stabilit pentru astăzi o ședință de urgență, în care se va decide viitorul lui Ten Hag. Olandezul și-a manifestat convingerea că nu va fi dat afară, însă presa engleză speculează că o decizie radicală din partea conducerii este mai aproape ca niciodată.

Thomas Tuchel, în pole position să devină antrenorul lui Man United, dacă Ten Hag va fi demis

Conform Mirror, acționarul majoritar, Joel Glazer, coproprietarul lui United, Sir Jim Ratcliffe, mâna sa dreaptă Sir Dave Brailsford, CEO-ul Omar Berrada, directorul sportiv Dan Ashworth și directorul tehnic Jason Wilcox se vor întâlni astăzi la Londra și vor hotărî dacă îi vor acorda în continuare credit lui Ten Hag sau îl vor înlocui imediat.
Se pare că oficialii lui United au deja o variantă pentru conducerea echipei în cazul în care se va decide demiterea lui Tan Hag. Este vorba despre Thomas Tuchel, care a fost legat de clubul de pe Old Trafford și în vară, dar în cele din urmă s-a mers pe continuitate la nivelul băncii tehnice.
Germanul este liber de contract, după ce s-a despărțit de Bayern Munchen la finalul sezonului trecut și ar fi dispus să-i spună "Da" lui Manchester United. Tuchel știe cum e să preiei un club aflat în criză și să-l conducă spre marea performanță. În ianuarie 2021, neamțul a semnat cu Chelsea, iar în vara acelui an londonezii câștigat al doilea trofeu Champions League din istoria clubului. Aventura sa pe Stamford Bridge a durat doar până în tomna lui 2022, când a fost demis, după un start ratat de sezon.
Dacă Ten Hag va fi demis, iar Tuchel va fi numit în locul său, germanul are șanse bune de a avea un început de mandat pozitiv pe Old Trafford. El va avea la dispoziție o săptămână și jumătate să cunoască echipa, iar apoi o serie de meciuri abordabile în față. Până la finalul lunii în curs, United va juca 4 meciuri: cu Brentford și West Ham în Premier League, cu Leicester în Cupa Ligii și cu Fenerbahce în Europa League.




Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo