Surpriză uriașă în Premier League! City suferă prima înfrângere din istorie în fața lui Bournemouth
Manchester City a fost învinsă cu 2-1 de Bournemouth, în cea mai mare surpriză a etapei din Premier League. Echipa lui Pep Guardiola a reușit primul șut pe poarta adversă abia în minutul 80 și a pierdut al doilea meci din două posibile după Gala Balonului de Aur.
El Manchester City pierde su racha de 32 partidos sin perder en Premier ante el Bournemouth
Credit imagine: Getty Images
Manchester City a cedat cu 1-2 pe terenul lui Bournemouth, în cea de-a doua surpriză a zilei în Premier League. Arsenal pierduse și ea cu Newcastle, iar Liverpool are două puncte avans în clasament în urma victoriei cu Brighton.
Prima mare ocazie le-a aparținut gazdelor, care au fost aproape de a deschide scorul în minutul 2. Ederson a avut o dublă intervenție pentru a o salva pe Manchester City, care a fost în continuare sub presiune.
Bournemouth a profitat de startul excelent de meci și a marcat prima, în minutul 9. Kerkez a avut o incursiune pe flancul stâng al atacului, a pasat pe jos, iar Semenyo a preluat cu stângul și a marcat cu dreptul din 6 metri.
Gazdele au dominat prima repriză, una în care Manchester City nu a avut niciun șut pe poarta adversă. Elevii lui Pep Guardiola au deținut posesia, însă nu și-au creat ocazii mari.
Bournemouth a lovit din nou în minutul 64, în urma unui contraatac ca la carte. Kerkez a oferit un nou assist, de această dată pentru Evanilson, care a marcat după ce s-a aruncat pentru a prinde mingea trimisă de colegul său.
A fost pentru prima dată când Manchester City a fost condusă la două goluri diferență în Premier League din ianuarie 2023 încoace. 653 de zile trecuseră de la această contraperformanță.
City a trimis primul șut pe spațiul porții adverse abia în minutul 80, prin Erling Haaland. Norvegianul a reluat din cădere o centrare, dar nu a pus în pericol poarta adversă.
Gvardiol a redus din diferență pe final, dar City nu a mai putut marca. S-a încheiat 2-1 pentru Bournemouth, care câștigă pentru prima dată în istoria sa în fața "cetățenilor". De asemenea, City încheie o serie de 32 de meciuri fără înfrângere în Premier League.
Manchester City pare "belestemată" după Gala Balonului de Aur, când Rodri a câștigat prestigiosul trofeu în fața lui Vinicius. Formația condusă de Guardiola a pierdut ambele partide din această săptămână, cu Tottenham și Bournemouth. Iraola face o treabă extraordinară la Bournemouth, după ce în ultimele 3 etape le-a învins pe Arsenal și Manchester City.
Bournemouth – Manchester City: Echipele de start:
Bournemouth (4-2-3-1): Travers - Smith, Zabarnyi, Senesi, Kerkez - Cook, Christie - Semenyo, Kluivert, Tavernier - Evanilson
Manchester City (4-1-4-1): Ederson - Walker, Akanji, Ake, Gvardiol - Kovacic - Bernardo Silva, Foden, Gundogan, Nunes - Haaland
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Bournemouth
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102706.png)
2
1
Manchester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)