Tottenham a făcut anunțul oficial despre accidentarea lui Radu Drăgușin! Ce au scris englezii

Radu Drăgușin a suferit o accidentare gravă la genunchiul drept, în meciul de Europa League care a avut loc joi, pe care Tottenham l-a câștigat în compania celor de la Elfsborg. Astăzi, la 5 zile distanță, gruparea londoneză a venit cu un mesaj oficial prin care a confirmat faptul că internaționalul român va avea nevoie de operație, urmând a se determina ulterior momentul revenirii sale pe gazon.

Radu Drăgușin

Credit imagine: Getty Images

Radu Drăgușin a rezistat doar 20 de minute pe teren în ultima etapă a fazei principale din Europa League, meciul pe care Tottenham l-a câștigat împotriva lui Elfsborg, scor 3-0. Fundașul român a fost introdus de Ange Postecoglou pentru repriza a doua, dar a fost nevoit să fie schimbat din cauza unei probleme medicale la genunchiul drept.
Verdictul apărut ulterior a fost unul crunt, internaționalul nostru suferind una dintre accidentările teribile din fotbal, ruptură de ligamente încrucișate, lucru care îl va face să stea departe de gazon pentru restul sezonului.

clubul tottenham confirmă accidentarea serioasă a lui radu drăgușin

Inițial, toate aceste informații au fost oferite de presa engleză sub forma unor speculații, însă diagnosticul nefericit s-a adeverit, iar în cursul acestei zile Tottenham a venit cu un mesaj în acest sens, sugerând care vor fi următorii pași pentru Drăgușin.
"Putem confirma că Radu Drăgușin va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru o leziune a ligamentului încrucișat anterior (ACL) la genunchiul drept.
Fundașul în vârstă de 23 de ani a suferit accidentarea în timpul victoriei noastre în UEFA Europa League împotriva lui Elfsborg joia trecută.
Radu va fi evaluat de echipa noastră medicală pentru a stabili când se poate întoarce la antrenamente", se arată în comunicatul grupării londoneze.
Cel mai probabil, în urma acestei accidentări, Drăgușin nu va mai evolua în acest sezon pentru Spurs. De asemenea, "dragonul" va fi indisponibil pentru selecție la o bună parte dintre partidele pe care naționala României le va disputa în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 (Bosnia și Herțegovina, San Marino, Austria și Cipru). În acest moment, cel mai realist scenariu este acela în care Radu va reveni pe teren din toamnă.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo