Un jucător al lui Man. City își strigă frustrarea cu privire la programul supraaglomerat: "E absurd"
Publicat 06/09/2024 la 16:24 GMT+3
Bernardo Silva este ultimul jucător din elita fotbalului european care a vorbit despre programul supraaglomerat la care sunt supuși fotbaliștii, care evoluează la cel mai înalt nivel. Mijlocașul de la Manchester City descrie această situație ca fiind una "absurdă".
Erling Haaland, Bernardo Silva, Kevin De Bruyne
Credit imagine: Getty Images
Sezonul 2024-2025 a adus schimbări importante în formatele unor competiții importante. Liga Campionilor a ajuns la un număr de 36 de participante, iar echipele vor trebui să joace 8 meciuri în faza principală a competiției, cu două mai multe decât era cazul în grupele clasice.
Totodată, la finalul acestui sezon va debuta noul Campionat Mondial al Cluburilor, care va avea un format similar cu cel al Cupei Mondiale. Nu mai puțin de 32 de echipe de club din întreaga lume vor participa într-un turneu final desfășurat în Statele Unite.
Aceste competiții au adăugat un număr semnificativ de meciuri în calendarul celor mai mari echipe, care oricum jucau din 3 în 3 zile pe parcursul majorității sezoanelor în ultimii ani. Pe lângă acestea se adaugă meciurile internaționale, iar fotbaliștii continuă să își strige nemulțumirea față de supraaglomerarea calendarului competițional
Citește și:
DENNIS MAN, NOMINALIZAT PENTRU TITLUL DE "JUCĂTORUL LUNII" ÎN ITALIA! CU CINE SE LUPTĂ PENTRU TROFEU
Bernardo Silva: "Nu este deloc ușor"
Ultimul fotbalist de cel mai înalt nivel care a vorbit despre acest subiect este Bernardo Silva. Portughezul de la Manchester City a scos în evidență faptul că echipa sa de club va juca două meicuri în interval de două zile. Pe 22 septembrie este programat derby-ul cu Arsenal, iar pe 24 vor juca împotriva lui Watford în Cupa Ligii:
"Programul este unul nebun. Tocmai am aflat că avem o singură zi liberă pentru meciul din Cupa Ligii. Probabil că vom juca din 3 în 3 zile pentru următoarele câteva luni. Este total absurd. În Liga Campionilor, dacă nu te califici direct în optimi, mai ai de jucat alte două meciuri.
Este adevărat că loturile sunt mai mari, dar nu voi spune că este ușor. Nu a fost nici până acum. Petrec foarte puțin timp alături de familie, de prieteni. Numărul de meciuri pe care trebuie să-l jucăm este absurd", a declarat Bernardo, citat de Fabrizio Romano.
Bernardo Silva tocmai a fost integralist în partida câștigată de Portugalia în fața Croației, din prima etapă a Ligii Națiunilor. Lusitanii vor mai avea un meci, duminică, împotriva Scoției, după care mijlocașul va reveni la meciurile de foc din Premier League și Liga Campionilor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo