Un nou caz "Mbappe", exclus! Nimeni şi nimic nu poate opri transferul starului lui Liverpool la Real Madrid

Trent Alexander-Arnold va fi 100% jucătorul lui Real Madrid începând din iunie. Fundașul lateral al lui Liverpool a luat această decizie de mai multe luni şi nimic nu se va schimba, visul său cel mare fiind să ajungă pe Bernabeu.

Mohamed Salah, Trent Alexander Arnold és Virgil van Dijk

Credit imagine: AFP

Trent Alexander-Arnold, unul dintre cei mai utili jucători laterali pe fază ofensivă va juca alături de Jude Bellingham, din vară. Marca anunţase că părţile s-au înţeles încă din ianuarie, iar acum ziariştii spanioli au venit cu un nou material în acest sens.
Deşi Liverpool a sperat până în ultimul moment că îl va convinge pe fundașul dreapta să se răzgândească, după modelul Mbappe acum câţiva ani - francezul îi promisese lui Florentino Perez că va semna liber de contract, pentru ca, în cele din urmă, să prelungeacă cu PSG -, lucrurile sunt mai clare ca niciodată. Trent nu are nici cea mai mică intenţie să rămână pe Anfield, singura ofertă pe care a luat-o în calcul fiind cea de la Real Madrid, al cărei jucător va deveni odată cu iunie 2025.
Trebuie spus că gruparea blanco discutase cu fundașul cu cele mai multe assisturi din istoria Premier încă din toamnă, iar Real a fost la un pas să îl înregimenteze pe fotbalist încă din ianuarie, contra unei sume de bani. Liverpool a refuzat să îl vândă pentru 25 de milioane de euro, cât erau dispuşi ibericii să pună la bătaie, sperând că TAA îi va ajuta în atingerea obiectivelor. "The Reds" sperau să lupte pentru FA Cup, Cupa Ligii şi UCL, dar, în cele din urmă, se vor mulţumi doar cu titlul de campioană, din celelalte competiţii ieșind deja. În plus, englezii au sperat până în ultima clipă că îl vor convinge pe fundaş să prelungească, aşa cum a reuşit Al Khelaifi cu Mbappe, acum doi ani, dar nu mai poate fi vorba de un asemenea scenariu.
În ceea ce o priveşte pe Real Madrid, aceasta era dispusă să facă acel sacrificiu financiar pentru un fotbalist care ar fi venit oricum gratis pentru că Ancelotti e descoperit pe acel post. Dani Carvajal lipseşte tot sezonul, dar, în cele din urmă, italianul l-a reprofilat pe Fede Valverde pe poziţia de fundaş dreapta, iar uruguayanul s-a descurcat admirabil.
Odată ce şi-au luat definitiv gândul de la posibilitatea ca Alexander-Arnold să continue sub comanda lui Slot, oficialii lui Liverpool pot să își canalizeze acum toată energia pentru a-i convinge pe Van Dijk şi Mo Salah să prelungească, cei doi aflându-se în aceeaşi situaţie din punct de vedere contractual ca şi TAA. Dacă în cazul apărătorului dreapta nu va fi nevoie de un înlocuitor, Conor Bradley bucurându-se de tot sprijinul staffului tehnic, eventualele plecări ale celorlalţi doi lideri vor fi mult mai greu de gestionat.

Van Dijk e şi el aproape de despărțirea de Liverpool

Se părea că lucrurile se îndreaptă în direcţia dorită cu Van Dijk, dar ultimele informaţii dintre Regat indică faptul că, în ciuda atașamentului faţă de Liverpool şi al relației exelente pe care o are cu antrenorul Arne Slot, Van Dijk nu mai e atât de convins de oportunitatea rămânerii pe Anfield. Concret, Anfield Watch a anunţat de curând că PSG i-a pregătit un contract greu de refuzat: 100 de milioane de euro pentru următorii 4 ani. Concret, având în vedere că vine gratis, francezii sunt gata să îi ofere un salariu incredibil pentru vârsta sa (33 de ani). Olandezul ar urma să evolueze cu un salariu pe care ar putea să îl mai obţină doar în Arabia Saudită la una dintre cele mai bune echipe din lume. Luis Enrique îl vede pe batav rotiţa lipsă dintr-un mecansim care a funcţionat deja excelent în acest sezon, dovadă în acest sens şi eliminarea lui Liverpool din optimile UCL.
Alessandro Bastoni, apărătorul central al lui Inter, va fi principalul vizat de "cormorani", în cazul în care Van Dijk pleacă, anunţă BBC. Mutarea nu va fi ușoară, Simone Inzaghi transformându-l pe italianul de 25 de ani într-unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume, însă Liverpool e dispusă să pună la bătaie peste 80 de milioane de euro pentru această mutare.
Pe Meazza din 2017, când a fost achiziționat cu 31 de milioane de euro de la Atalanta, Bastoni mai are contract cu nerazzurrii până în 2028, dar e tentat de o nouă provocare, visul său fiind să câștige UCL (misiune destul de complicată în tricoul lui Inter).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo