Ange Postecoglou ar putea bifa o revenire rapidă în Premier League! Clubul în vizorul căruia se află

Relația dintre Nuno Espirito Santo și Evangelos Marinakis, finanțatorul lui Nottingham Forest, stă pe un butoi de pulbere, iar conducătorul "pădurarilor" ia în calcul inclusiv înlocuirea antrenorului, principalul favorit la preluarea echipei fiind Ange Postecoglou, plecat recent de la Tottenham.

Ange Postecoglou

Credit imagine: Getty Images

Nuno Espirito Santo a recunoscut într-o conferință de presă, pe 22 august 2025, că relația sa cu patronul Evangelos Marinakis "s-a schimbat" și "nu mai e aceeași" ca în sezonul trecut, când vorbeau aproape zilnic. Acum comunică mult mai rar și există mai puțină încredere.
În presezon, Nuno a criticat deschis managementul clubului, spunând că există un "mare dezechilibru" și că sunt "foarte, foarte departe" de nivelul necesar. Marinakis a reacționat și a investit aproape 100 de milioane de lire sterline în patru transferuri, dar comentariile tehnicianului au deteriorat relația dintre cei doi.
O altă sursă de conflict ar fi faptul că Nuno a fost lăsat pe dinafară în unele negocieri. De exemplu, transferul atacantului Igor Jesus a fost discutat fără implicarea lui.

Ange Postecoglou, varianta luată în calcul de Marinakis

Totuși, în ciuda acestui conflict, Nottingham Forest a început într-un mod convingător sezonul de Premier League, câștigând pe teren propriu cu Brentford, scor 3-1. Însă, având în vedere relația dintre antrenor și finanțator, Nuno Espirito Santo ar putea fi demis în orice moment.
Conform The Sun, Marinakis ar dori să îl aducă pe Ange Postecoglou la echipă, iar această variantă s-a discutat deja în cadrul clubului.
Cel mai probabil, dacă Nuno Espirito Santo nu va livra rezultate în următoarele etape sau dacă va face alte comentarii negative la adresa conducerii, această rocadă se va produce, Postecoglou urmând astfel să bifeze o revenire rapidă în Premier League.
În vârstă de 59 de ani, Ange Postecoglou și-a început cariera de antrenor în 1994, la Western Suburbs, iar ulterior a trecut pe la South Melbourne, Australia U17, Australia U20, Panachaiki, Whittlesea Zebras, Brisbane Roar, Melbourne Victory, naționala Australiei și Yokohama Marinos, înainte să facă pasul în Regatul Unit.
În 2021, el a bătut palma cu Celtic, iar după doi ani petrecuți în Scoția, Postecoglou a devenit antrenorul lui Tottenham, poziție pe care a ocupat-o până la finalul sezonului trecut, când și-a trecut în palmares trofeul Europa League.
În cei doi ani în care a pregătit echipa londoneză, Ange Postecoglou a înregistrat un bilanț de 47 de victorii, 15 remize și 39 de înfrângeri.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo