Anglia poate să aibă 6 echipe în următorul sezon de Champions League, după ce Aston Villa a câștigat Europa League! Condiția care trebuie îndeplinită
Aston Villa și-a adjudecat aseară, la Istanbul, trofeul Europa League, după ce a învins-o în finala competiției, cu scorul de 3-0, pe Freiburg. În urma acestui rezultat, Premier League ar putea să aibă 6 reprezentante în următorul sezon de Champions League, dar pentru asta mai trebuie îndeplinită o condiție și ține tot de echipa lui Unai Emery.
Emi Buendi bringt Aston Villa im Halbfinal-Rückspiel der Europa League auf Finalkurs
Credit imagine: Getty Images
Aston Villa a câștigat aseară finala Europa League disputată la Istanbul, împotriva lui Freiburg, cu scorul de 3-0, după un meci controlat de englezi. Echipa lui Unai Emey, antrenor care a fost la a 6-a finală europeană din carieră, a cucerit al treilea trofeu continental din istorie, după ce în 1982 a făcut "dubla", adjudecându-și Cupa Campionilor și Supercupa Europei în același an.
Cele 3 goluri ale celor de la Aston Villa au fost marcate, într-un interval de 20 de minute de joc, de Youri Tielemans, Emiliano Buendia și Morgan Rogers, care au adus o victorie care ar putea avea consecințe și în plan intern.
După ce englezii și-au adjudecat trofeul Europa League, Premier League ar putea să aibă 6 reprezentante în următorul sezon de Champions League. Acest lucru mai depinde de îndeplinirea unei singure condiții, care ține tot de echipa lui Unai Emery.
Condiția pusă pentru ca Premier League să aibă 6 echipe în următorul sezon de UCL
Concret, pentru ca Anglia să dea 6 formații în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, Aston Villa trebuie să termine pe locul 5 în clasamentul din campionatul Angliei.
Villa ocupă acum locul 4, cu 62 de puncte, iar pe cea de-a cincea poziție se află Liverpool, cu 59 de puncte. Pentru ca cele două să facă schimb de locuri în ierarhie, echipa lui Unai Emery trebuie să piardă în weekend, în ultima etapă a sezonului, în fața celor de la Manchester City, iar "cormoranii" trebuie să câștige cu Brentford.
În cazul în care această condiție este îndeplinită, Bournemouth ar putea ajunge în următorul sezon de Champions League, fiind echipa aflată în prezent pe locul 6. Brighton are și ea șanse la top 6, fiind la doar 3 puncte în spatele "cireșelor", dar rămâne de văzut ce se va întâmpla în partidele din weekend.
În ultima etapă din actuala stagiune a Premier League, Bournemouth o va înfrunta în deplasare pe Nottingham Forest, în timp ce Brighton va primi vizita celor de la Manchester United.
Programul ultimei etape din acest sezon de Premier League
Duminică, 24 mai, ora 18:00
- Brighton - Manchester United
- Burnley - Wolves
- Crystal Palace - Arsenal
- Fulham - Newcastle
- Liverpool - Brentford
- Manchester City - Aston Villa
- Nottingham - Bournemouth
- Sunderland - Chelsea
- Tottenham - Everton
- West Ham - Leeds
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4010.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4088.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102706.png)