Arsenal oferă 97 de milioane € pe fotbalistul care îi dă coşmaruri României înainte de barajul pentru Mondial
Publicat 30/11/2025 la 11:24 GMT+2
La Repubblica, prestigiosul ziar din Italia, anunţă azi că Arsenal e pregătită să facă o ofertă concretă la finalul acestui sezon pentru Kenan Yildiz, fotbalistul pe care România îl va întâlni în barajul pentru Mondial. Atacantul lui Juventus e şi pe lista scurtă a lui Real Madrid.
Bukayo Saka, Arteta
Credit imagine: AFP
Arsenal e mare favorită să câştige în sfârşit titlul în Premier League, având un avans substanţial faţă de City. În plus, Liverpool, campioana de anul trecut, e într-o criză fără precedent, fiind în a doua parte a clasamentului, astfel că mulţi specialişti o văd pe formaţia lui Arteta "cu poarta goală" în acest demers.
Chiar dacă în acest moment stafful tehnic al londonezilor beneficiază de unul dintre cele mai bune şi echilibrate loturi din lume, şefii de pe Emirates pregătesc o lovitură pe piaţa transferurilor, la capătul acestei stagiuni.
Potrivit La Repubblica, Arsenal e gata să ofere 85 de milioane de lire (97 de milioane de euro) pentru starul lui Juventus, Kenan Yildiz. Arteta consideră că singurul punct nevralgic al echipei sale e postul de atacant stânga, astfel că venirea turcului pe care România îl va întâlni în barajul pentru Mondial va rezolva acest neajuns.
"Tunarii" au deja de departe cea mai bună apărare din lume, astfel că o linie de 3 formată din Saka, Eze şi Yildiz, în spatele lui Gyokeres (cu Rice şi Odegaard la susţinere, pe pozițiile de mijlocaşi centrali), ar face din formaţia din capitala Angliei o forţă greu de învins. Nu doar în Premier League, ci şi în Liga Campionilor, competiţie pe care Arsenal nu a cucerit-o încă.
Yildiz va fi aproape imposibil de ţinut la Torino şi în sezonul viitor, mai ales în condițiile în care bianconerii nu au nici pe departe sezonul la care sperau. Totuși, "Bătrâna Doamnă" a reuşit să îi prelungească înțelegerea turcului (până în 2030), mărindu-i salariul de la 1,5 la 4 milioane de euro/an.
Arsenal are concurenţă serioasă pentru transferul lui Kenan Yildiz: Xabi Alonso îl vrea neapărat la Real Madrid
Planul lui Arsenal de a-l transfera pe Yildiz nu e uşor de pus în aplicare, pentru că turcul de 20 de ani e şi în fruntea listei de achiziţii a lui Xabi Alonso, la Real Madrid, Florentino Perez urmând a pune la bătaie 100 de milioane de euro pentru transferul său, în vară.
Această informaţie a fost oferită de jurnalistul Giovanni Branchini, care e foarte apropiat de Juventus și știe aproape tot ce mișcă la clubul torinez. Potrivit acestuia, Xabi Alonso le-a transmis șefilor de la Real Madrid că îl vrea neapărat pe starul turc de 20 de ani și e dispus să renunțe la aproape orice jucător dacă e nevoie pentru a-l avea sub comandă pe Bernabeu.
"Xabi îl vrea pe Yildiz la Real Madrid. Este dispus să se despartă de oricine pentru a-l aduce, cu excepția lui Mbappe", a declarat Branchini.
Xabi Alonso îl cunoaște foarte bine pe Kenan Yildiz încă de când acesta era doar un puști promițător la Academia lui Bayern Munchen, unde fostul mijlocaș încă juca. Bavarezii nu au avut prea mare încredere în atacant și l-au cedat la Juventus pe când fotbalistul avea doar 17 ani, iar acum probabil că regretă. Se pare că actualul antrenor al Realului a urmărit atent ascensiunea turcului și e convins că acesta l-ar putea ajuta enorm dacă ar ajunge pe Bernabeu.
"Cei de la Juventus au niște jucători foarte buni, iar Yildiz este unul dintre ei. Evoluția lui a fost fantastică. Îl cunosc de când eram la Bayern și sunt fericit să-i văd progresul.", a spus Xabi Alonso înaintea duelului Real Madrid - Juventus din această toamnă, câștigat de "galactici" cu 1-0 în UCL.
Un argument pentru care Kenan ar putea prefera Realul în detrimentul lui Arsenal e legat şi de faptul că Yildiz ar face pereche pe Bernabeu cu Arda Guler, conaționalul şi prietenul său, care e deja între favoriţii lui Xabi Alonso. Tehnicianul basc e convins că un cuplu format din cei doi turci, la susţinerea unui Mbappe neiertător la finalizare, ar face ofensiva blanco de neoprit pentru mulţi ani.
8 goluri şi 7 assisturi are deja Kenan Yildiz pentru Juventus în acest sezon. Fotbalistul turc are o săptămână de vis: a schimbat faţa jocului cu Bodo/Glimt (3-2 pentru torinezi, în Norvegia, în UCL) şi a punctat de două ori în confruntarea de aseară, 2-1 cu Cagliari.
Câștigătorul Champions League, Michel Salgado vine astăzi de la ora 18.30 pe Eursoport 1 să ne povestească, în cadrul emisiunii What I Wore, amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Chelsea
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4034.png)
1
1
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo