Arsenal, pas uriaș către titlu după, o victorie la limită cu West Ham! Dramă totală în final de meci
Actualizat 10/05/2026 la 20:49 GMT+3
Arsenal a făcut un pas imens către câștigarea primului titlu în Premier League după 22 de ani de pauză, după ce s-a impus cu 1-0 în deplasare cu West Ham United, într-un meci din etapa a 35-a. "Tunarii" au suferit mult, dar un gol al lui Leandro Trossard în minutul 83 a adus toate punctele pentru formația lui Arteta. Finalul a fost absolut dramatic, gazdele având un gol anulat în prelungiri.
Leandro Trossard und der FC Arsenal behalten im Meisterkampf die Oberhand
Credit imagine: Getty Images
Arsenal s-a calificat pentru a doua oară în istoria sa în finala Champions League la mijlocul acestei săptămâni, iar astăzi a făcut încă un pas important spre cucerirea primului titlu în Premier League după mai bine de două decenii de așteptare. În etapa a 35-a, "tunarii" au jucat în deplasare cu West Ham United, prima clasată sub linia retrogradării, și au obținut o victorie uriașă, la capătul unui meci în care nu au strălucit.
Echipa lui Mikel Arteta a început mai bine și a pus presiune la poarta adversă în primul sfert de oră, dar nu a reușit să marcheze. Cea mai mare șansă i-a aparținut lui Riccardo Calafiori, care a șutat peste dintr-o poziție bună, după ce a scăpat singur cu Hermansen.
Trecuți cu bine peste iureșul oaspeților din startul partidei, "ciocănarii" au început să absoarbă mai bine atacurile adversarilor și chiar să conteze și în ofensivă. Jocul lui Arsenal a fost lipsit de idei și meciul s-a transformat într-o luptă acerbă pentru fiecare minge, iar până la pauză nu au mai existat ocazii mari la niciuna dintre porți.
West Ham United - Arsenal 0-1 | "Tunarii" au trecut un test foarte dificil și sunt la două victorii de titlu în Premier League
În partea secundă, Arsenal a deținut controlul meciului, dar jocul ofensiv a lăsat în continuare de dorit. Arteta a apelat la bancă și în minutul 67 i-a introdus pe Kai Havertz și Martin Odegaard în locul lui Eze și Zubimendi, dar nici eu nu au adus vreun plus vizibil.
Arsenal și-a asumat tot mai multe riscuri odată cu apropierea finalului de meci și gazdele puteau da lovitura în minutul 77. Mateus Fernandes a ajuns în poziție de unu la unu cu Raya, dar goalkeeperul iberic a avut o paradă excepțională, cu piciorul, și a ținut tabela intactă.
Acela s-a dovedit a fi momentul decisiv al partidei și poate și al sezonului. Asta pentru că în minutul 83, după o fază prelungită de atac a oaspeților, Leandro Trossard a deschis scorul cu un șut deviat din interiorul careului.
După primirea golului, West Ham s-a aruncat în atac, iar Arsenal s-a mulțumit să apere avantajul minim și finalul a fost absolut dramatic. În minutul 90+5, Callum Wilson a marcat în urma unui corner, dar reușita sa a fost anulată după aproximativ 5 minute. Arbitrul Chris Kavanagh a fost chemat la marginea terenului să revadă faza și a considerat că David Raya a fost faultat în momentul în care a vrut să prindă mingea la centrare, dar nu a reușit. Arsenal a simțit că i-a trecut glonțul pe la ureche și nu le-a mai dat nicio șansă gazdelor în ceea ce a mai rămas de jucat, terminându-se 0-1.
În urma acestui rezultat, Arsenal are 5 puncte în plus față de Manchester City, care are, însă, un meci în minus. "Cetățenii" vor juca miercuri restanța cu Crystal Palace, pe Etihad, și dacă vor câștiga, vor veni la două puncte și suspansul se va prelungi. În ultimele două etape, Arsenal va juca acasă cu Burnley și în deplasare cu Crystal Palace, în timp ce City va avea un program mai greu, în deplasare cu Bournemouth și acasă cu Aston Villa.
La cum stau lucrurile, Arsenal are șanse uriașe de a cuceri primul titlu după 22 de ani. Pentru a mai spera la locul 1, City trebuie să câștige toate meciurile până la final și să spere că Arsenal va pierde una dintre partidele pe care le mai are de disputat. Există și varianta ca Arsenal să facă un egal, iar City să câștige tot, dar și așa "tunarii" par a avea prima șansă, deoarece titlul s-ar decide la golaveraj. Momentan, Arsenal are +42, iar City+40, însă londonezii ar putea să rezolve definitiv problema golaverajului în meciul cu Burnley de săptămâna viitoare.
Eșecul de azi reprezintă încă un pas spre Championship pentru West Ham United, care a rămas la un punct în spatele lui Tottenham, prima clasată deasupra liniei. Echipa lui Radu Drăgușin nu a jucat încă în această etapă și se poate distanța la 4 lungimi dacă va câștiga luni seara cu Leeds, pe teren propriu.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
West Ham United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4144.png)
0
1
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo