Arteta, dezorientat după ce Arsenal a pierdut cu Bournemouth! "E ca o lovitură puternică în față"
Arsenal a fost învinsă în această după-amiază, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Bournemouth, într-un meci contând pentru cea de-a 32-a etapă din Premier League. La finalul partidei, antrenorul Mikel Arteta s-a declarat extrem de dezamăgit și a spus că resimte rezultatul ca pe o lovitură în față, sperând ca echipa lui să își revină rapid.
Arsenal's Spanish manager Mikel Arteta reacts during the English Premier League football match between Arsenal and Bournemouth
Credit imagine: Getty Images
Arsenal a pierdut în această după-amiază, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în fața celor de la Bournemouth, într-un meci contând pentru cea de-a 32-a etapă din Premier League.
Viktor Gyokeres a înscris pentru "tunari" dintr-o lovitură de la 11 metri, în timp ce Eli Junior Kroupi și Alex Scott au adus victoria echipei lor și "dinamitând" cursa pentru titlu.
Londonezii au 9 puncte avans în fața lui Manchester City în fruntea clasamentului din Premier League, dar echipa lui Pep Guardiola are două meciuri mai puțin disputate, astfel că ar putea ajunge la doar 3 puncte în spatele lui Arsenal.
În aceste condiții, la finalul partidei cu Bournemouth, Mikel Arteta s-a declarat extrem de dezamăgit de rezultat și a spus că resimte rezultatul ca pe o lovitură puternică în față.
Antrenorul "tunarilor" nu a vrut să-și critice jucătorii, dar a spus că echipa lui a avut o prestație mult mai slabă decât și-ar fi dorit și a subliniat că speră ca fotbaliștii săi să-și revină rapid pentru a se putea menține în față în lupta pentru titlu.
Arteta, dezamăgit după Arsenal - Bournemouth 1-2
"Este extrem de dezamăgitor. Este ca o lovitură puternică în față. Contează cum reacționăm acum. Este meritul lor pentru ceea ce au făcut, nu au pierdut în 11 meciuri în acest sezon dintr-un motiv anume.
Dar noi am făcut o mulțime de lucruri ciudate astăzi. Am fost foarte departe de nivelul la care ne așteptam să fim, asta e sigur. Dar, din nou, nu vreau să critic niciun jucător, mai ales aici", a declarat Mikel Arteta, citat de ESPN.
Chiar dacă acesta a fost primul eșec în campionat după 8 etape, Arsenal a suferit 3 înfrângeri în ultimele 4 meciuri disputate. "Tunarii" au cedat în finala Cupei Ligii în fața lui Manchester City, scor 0-2, și apoi au fost învinși și în sferturile Cupei Angliei, scor 2-1, de Southampton.
Până la finalul acestui sezon, echipa lui Arteta le mai are de înfruntat în Premier League pe Manchester City, Newcastle, Fulham, West Ham, Burnley și Crystal Palace.
Înaintea derby-ului cu "cetățenii" lui Pep Guardiola, programat duminica viitoare, de la ora 18:30, londonezii vor juca miercuri seară, pe teren propriu, cu Sporting, în returul din sferturile de finală ale Champions League.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
1
2
Bournemouth
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102706.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)