Arteta, în culmea fericirii după ce are, în sfârșit, un "Dream Team" la Arsenal: "Sunt foarte-foarte mulțumit de transferuri"

Antrenorul Mikel Arteta a declarat că este bucuros că Arsenal a transferat o serie de fotbalişti de top încă de la începutul perioadei de transferuri şi că aceştia au dat clubului din Premier League un impuls pentru a-şi ridica nivelul în sezonul următor.

Mikel Arteta

Credit imagine: Getty Images

Vicecampioană în ultimele trei sezoane, Arsenal i-a achiziţionat pe extrema Noni Madueke şi pe portarul Kepa Arrizabalaga de la Chelsea, precum şi pe mijlocaşii Christian Norgaard de la Brentford şi pe Martin Zubimendi de la Real Sociedad. În total, "tunarii" au cheltuit 142 de milioane de euro, dar au păstrat ce e mai bun pentru final: Victor Gyokeres, "mașina de goluri suedeză".
''Ei aduc un entuziasm nou, o energie nouă. Am transferat şi jucători foarte importanţi. Din nou, toată lumea simte că trebuie să ajungă la un alt nivel, iar asta căutăm. În mod ideal, vrei ca transferurile să fie făcute în prima zi din presezon. Ne-am descurcat foarte, foarte bine până acum. Sunt foarte mulţumit de modul în care clubul susţine necesităţile şi îmbunătăţirile de care aveam nevoie în echipă'', le-a declarat Arteta reporterilor luni, la Singapore, înaintea unui meci de pre-sezon împotriva echipei AC Milan.
Atacantul suedez Viktor Gyokeres, care a marcat 54 de goluri în 52 de meciuri pentru Sporting Lisabona în sezonul trecut, este aşteptat şi el să facă pasul spre Emirates Stadium, iar Arteta abia așteaptă să aibă la dispoziție un "9" care să îi garanteze echipei 30-35 de goluri într-un sezon, în toate competițiile
"Mai este mult timp din mercato şi căutăm. În ceea ce priveşte numărul de jucători, suntem puţini şi trebuie să îmbunătăţim profunzimea şi calitatea lotului'', a adăugat Arteta. ''Cercetăm constant piaţa, dar până când se întâmplă asta, mă pot concentra pe jucătorii pe care îi avem de fapt, pot lucra cu ei şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am văzut până acum în primele 10-15 zile'', a mai spus tehnicianul basc.
Antrenorul spaniol a vorbit pe scurt despre Thomas Partey, care a fost acuzat de viol şi agresiune sexuală luna aceasta, după ce a părăsit clubul la sfârşitul sezonului trecut.
''Cred că clubul a fost foarte clar în declaraţia sa. Există o mulţime de probleme juridice care sunt foarte complicate, aşa că nu pot comenta nimic despre acestea'', a spus Arteta, care a adăugat că clubul a urmat 100% procedurile corecte în abordarea problemei.

Gabriel, impresionat de mutările făcute de Arsenal

Fundaşul brazilian Gabriel Magalhaes crede că noile achiziţii ale lui Arsenal vor face diferenţa în sezonul viitor, astfel că se creează toate premisele pentru un nou titlu istoric, după o pauză de peste două decenii.
''Cred că jucătorii care au venit ne vor ajuta mult. Clubul face ce este mai bine pentru jucători şi pentru antrenor'', a declarat Gabriel pentru BBC, într-un interviu publicat duminică.
''Cu siguranţă fac tot posibilul să aducă cei mai buni jucători care ne pot ajuta, dar trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem face pe teren. Jucătorii care sunt aici fac asta. Suntem puternici şi devenim mai puternici cu aceşti jucători noi. Vrem să avem cei mai buni jucători. Pentru a fi în lupta pentru titluri, trebuie să ai cei mai buni jucători... Am lăsat câteva titluri să ne scape printre degete recent. Aproape că am câştigat, dar cred că anul acesta lucrurile vor fi diferite'', a mai spus fundaşul sud-american.
Cum ar putea arăta Arsenal în noul sezon:
  • David Raya - Timber/Ben White, Saliba, Gabriel, Lewis-Skelly/Calafiori - Rice, Zubimendi - Saka, Odegaard, Madueke/Martinelli - Gyokeres
Arsenal începe campania 2025-26 din Premier League pe 17 august cu o deplasare grea, la Manchester United, formație care s-a întărit la rândul ei, Cunha și Mbeumo costând clubul de pe Old Trafford enorm: aproximativ 160 de milioane de euro. Recordmena în Premier League în acest inter-sezon e de departe Liverpool, care a cheltuit 300 de milioane de euro pe achiziții.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo