Bernardo Silva și-a luat rămas-bun de la fanii lui Manchester City! Mesaj emoționant despre Pep Guardiola

Bernardo Silva a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că nu-și va prelungi contractul cu Manchester City, care expiră la finalul acestui sezon, iar astăzi mijlocașul de 31 de ani și-a luat rămas-bun de la fanii "cetățenilor" printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Portughezul are mai multe oferte de la echipe din Europa, fiind dorit printre altele de Atletico Madrid.

Bernardo Silva (Manchester City)

Credit imagine: Getty Images

Bernardo Silva a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că nu va continua la Manchester City din sezonul viitor, nedorind să-și prelungească înțelegerea care îi expiră la finalul acestei stagiuni.
Astăzi, portughezul și-a luat rămas-bun de la echipă și de la fanii "cetățenilor" printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, în care s-a declarat suporter pe viață al clubului de pe Etihad.
Fotbalistul de 31 de ani a scris că simte că a venit momentul să plece pentru ca tinerii să aibă și ei o șansă la City, dar și pentru că își dorește să ajungă mai aproape de familia lui.
De asemenea, Bernardo Silva a vorbit despre ce a însemnat pentru el perioada petrecută alături de Pep Guardiola, exprimându-și aprecierea față de ceea ce a reușit antrenorul, sub comanda căruia a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate.
"Plec ca suporter al echipei Manchester City. Când am venit din Portugalia, eram suporter al echipei Benfica, dar astăzi pot spune cu certitudine că sentimentele mele față de acest club sunt foarte, foarte puternice. Voi susține Manchester City toată viața.
Este momentul ca tinerii jucători să-și primească șansa, iar pentru mine, personal, este ocazia de a mă apropia de familia mea. Sunt departe de ei de mult timp și vreau să mă apropii puțin de ei.
Cu mult înainte de a veni la City, Pep a fost întotdeauna o sursă de inspirație. Când antrena Barcelona, echipa aceea cu Xavi, Iniesta, Messi, Pedro...
La Benfica, în anii mei de formare, nu jucam pentru că se credea că nu eram destul de înalt și nici destul de puternic. Privind acea echipă, îmi spuneam: nici acești jucători nu sunt înalți, nu sunt deosebit de puternici. Dacă ei pot face asta, atunci poate că într-o zi o voi putea face și eu.
Așadar, echipele lui Pep au fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru mine. Iar apoi, să mă alătur acestui club, să lucrez cu el timp de nouă ani și să fac parte din acest succes, este ceva excepțional. Astăzi, faptul că sunt jucătorul care a disputat cele mai multe meciuri sub comanda lui este ceva cu adevărat special", a declarat Bernardo Silva.
În cei 9 ani petrecuți la Manchester City, Bernardo Silva a cucerit 19 trofee, printre care 6 titluri în Premier League, 3 Cupe ale Angliei, 5 Cupe ale Ligii, 3 Supercupe ale Angliei, un trofeu Champions League și un titlu în Campionatul Mondial al Cluburilor.

Bernardo Silva, lovitura pregătită de Atletico Madrid în mercato

Conform presei din Spania, Atletico Madrid pregătește o mutare spectaculoasă pentru perioada de mercato din această vară. Formația antrenată de Diego Simeone îl are pe listă pe Bernardo Silva, care se va despărți de Manchester City în următoarele săptămâni.
Clubul de pe Metropolitano îi caută un înlocuitor lui Antoine Griezmann, care a ales să meargă în MLS, la Orlando City. Potrivit jurnaliștilor de la Marca, șefii lui Atleti consideră că Bernardo Silva este jucătorul ideal pentru a acoperi golul lăsat de plecarea francezului, datorită versatilității sale ofensive.
Astfel, sursa citată a anunțat că internaționalul portughez reprezintă una dintre principalele ținte ale madrilenilor pentru această vară. Ajuns la City în 2017, Bernardo Silva a devenit unul dintre oamenii de bază din mandatul lui Pep Guardiola, alături de care a câștigat șase titluri în Premier League și trofeul Champions League
Un avantaj important pentru Atletico este faptul că mijlocașul portughez poate ajunge liber de contract, ceea ce le-ar permite spaniolilor să îl transfere gratis. Oficialii clubului au început deja discuțiile, iar negocierile sunt facilitate de impresarul Jorge Mendes.
Totuși, echipa rojiblanco nu este singura formație interesată de semnătura lui Bernardo Silva, care se află și în atenția celor de la Barcelona, AC Milan, Juventus și Chelsea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo