Cea mai așteptată reacție. Ce a zis Carragher, care acum 2 săptămâni cerea "pensionarea" lui Salah, după ce Mo și Liverpool au anunțat despărțirea
Actualizat 25/03/2026 la 13:14 GMT+2
La două săptămâni după ce Jamie Carragher îl îndemna pe Salah să "renunțe la mingea de fotbal înainte ca fotbalul să îl părăsească de tot", egipteanul a ajuns la un consens cu Liverpool pentru întreurperea contractului, în vară. Fostul mare fundaș a reacționat imediat, de această dată vorbind la superlativ de egiptean.
Mo Salah, cu trofeul UCL deasupra capului
Credit imagine: Getty Images
Mohamed Salah, legenda vie a clubului englez de fotbal Liverpool, se pregăteşte să-şi ia rămas bun de la Anfield şi de la suporterii săi, care l-au adulat pentru driblingurile sale senzaţionale şi titlurile acumulate începând din 2017, înaintea unui ultim sezon mai puţin fast.
"Mohamed Salah îşi va încheia ilustra carieră la Liverpool FC la sfârşitul sezonului 2025-2026", a anunţat clubul englez într-un comunicat de presă, marţi seară.
Egipteanul în vârstă de 33 de ani a confirmat, la rândul său această informaţie, într-un videoclip postat pe reţelele de socializare, în care pozează în faţa numeroaselor trofee adunate în nouă ani pe Anfield Road.
"A pleca nu este niciodată uşor. Voi fi mereu unul dintre voi şi acest club va fi mereu o casă pentru mine şi familia mea. Vă mulţumesc pentru tot. Vă mulţumesc tuturor, nu voi merge niciodată singur (n.r. aluzie la You'll Never Walk Alone)", a spus Salah, care foarte probabil va evolua din vară la Al Hilal.
Extrem de așteptată în contextul acestei despărțiri era reacția unei alte figuri emblematice din istoria clubului de pe Anfield. Jamie Carragher, un simbol pentru Liverpool, l-a criticat dur în ultimul an pe nord-african, dar de această dată a trecut peste "înțepăturile" "marcă înregistrată". Legendarul apărător și-a exprimat încrederea totală că, în cele două luni rămase până la finalul sezonului, Salah va da totul pentru "cormorani", urmând a-i ajuta cât de mult posibil în obiectivele rămase: Premier League, unde se țintește un top 4, FA Cup (unde urmează meciul cu City) și Liga Campionilor (trupa lui Slot dă din nou peste PSG, ca și anul trecut).
"Cunoscând mentalitatea şi spiritul de competiţie al lui Salah, acesta va viza cele mai mari performanțe posibile până la finalul sezonului. Visul tuturor e să conducă echipa spre victorie în finala Ligii Campionilor de la Budapesta. Nu am niciun dubiu privind profesionalismul său", a subliniat fostul fundaş al lui Liverpool într-un articol publicat în Daily Telegraph.
Carragher a fost necruțător în ultimul an cu Salah, ultima ieșire la adresa lui fiind după turul optimii cu Galtasaray, 1-0 pentru cim-bom, la Istanbul, când Slot l-a schimbat pe egiptean încă din minutul 60.
"Salah trebuie să renunțe la mingea de fotbal, înainte ca fotbalul să îl părăsească de tot. Mingea l-a părăsit. La acest nivel înalt, trebuie să se oprească, e cap de linie pentru el", a "tunat" fostul mare fundaș.
Din primăvara trecută, randamentul lui Salah a scăzut dramatic, iar Carragher l-a criticat în permanență, atât pentru joc, cât și pentru presiunea pusă pentru un nou contract sau atitudinea avută dață de colegi și stafful tehnic.
Fostul mare fundaş al "cormoranilor" îl făcuse praf pe Mo și în iarnă, după conflictul fotbalistului cu Slot, venit la finalul partidei cu Leeds, când tehnicianul a decis să nu îl introducă deloc pe teren.
"Ceea ce a făcut Salah este o rușine", spusese atunci Carragher.
Mo Salah, mai mult decât un mare jucător, în istoria lui Liverpool
Salah a marcat 255 de goluri în 435 de apariţii pentru Liverpool, devenind al treilea cel mai mare marcator din istoria clubului. La nivel colectiv, el a câştigat campionatul Angliei de două ori şi o Ligă a Campionilor, printre o mulţime de alte trofee, de la Cupa Mondială a Cluburilor la Supercupa Europei, inclusiv cupe naţionale.
Însă statisticile şi înregistrările spun doar o parte din povestea care îl leagă pe "Mo" Salah de locuitorii din Liverpool, care l-au ridicat la statutul de "faraon" de neatins, chiar şi atunci când performanţele sale au scăzut.
Din tribunele de pe Anfield se aude periodic cântecul dedicat jucătorului, în care se vorbeşte despre un rege care păşeşte maiestuos pe culoarul său drept: "Mo Salah, Mo Salah, Mo Salah, Alergând pe aripă... Salah, la, la, la, laaaaaa... Regele Egiptului".
"Te-ai autodepăşit în fiecare zi şi ai cerut mereu mai mult de la tine şi de la ceilalţi", a scris pe Instagram fundaşul Andy Robertson, coechipierul său din 2017. "Meriţi un rămas bun pe măsura statutului tău la Liverpool: cel mai mare. De neegalat".
Cele 29 de goluri şi 18 pase decisive ale sale au ajutat-o pe Liverpool şi pe noul antrenor, Arne Slot, să câştige titlul în Premier League anul trecut. El a fost votat jucătorul sezonului.
În aprilie, clubul de pe Mersey i-a prelungit contractul atacantului său vedetă până în 2027, potrivit presei sportive. Dar situaţia s-a schimbat în timpul unui sezon 2025-2026 mult mai puţin spectaculos, atât pentru atacant, cât şi pentru echipa sa, până în punctul în care o plecare la sfârşitul sezonului nu părea deloc improbabilă.
În decembrie anul trecut, el a denunţat o situaţie "inacceptabilă, incorectă" după un al treilea meci consecutiv pe banca rezervelor.
"Simt că clubul m-a dat la o parte", le-a spus el reporterilor. "Nu eu sunt problema, am făcut atât de multe pentru acest club. Nu trebuie să lupt în fiecare zi pentru poziţia mea, pentru că am meritat-o", a mai spus Salah.
Această izbucnire de furie a dus la excluderea sa din lot pentru un meci. După Cupa Africii pe Naţiuni, el şi-a recăpătat poziţia de titular ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără ca relaţia sa cu fanii să fie afectată.
"Sprijinul pe care mi l-aţi arătat în cele mai bune momente ale carierei mele şi faptul că aţi rămas alături de mine în cele mai dificile momente pentru mine... nu le voi uita niciodată", a spus el în videoclipul de adio.
Salah mai are două luni de jucat, având de câştigat două trofee: Cupa Angliei şi Liga Campionilor.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
2
0
Fulham
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102785.png)
Promo
Promo