Chelsea ar putea să-și demită antrenorul înaintea derby-ului cu Man. City! Maresca, sub o presiune uriașă
Publicat 01/01/2026 la 11:47 GMT+2
Conducerea lui Chelsea ar putea să încheie colaborarea cu antrenorul Enzo Maresca chiar în decursul zilei de astăzi, 1 ianuarie, în urma celor întâmplate la ultimul meci al londonezilor, încheiat cu scorul de 2-2, împotriva celor de la Bournemouth.
Alex Ferguson: "Așa am învins-o pe Bayern în finala UCL din 1999"
Sursa video: Eurosport
Enzo Maresca se află sub o presiune uriașă în acest moment. Antrenorul lui Chelsea nu știe dacă va fi pe bancă la următorul meci al echipei sale, împotriva lui Manchester City. Presa din Anglia sugerează că șefii de pe Stamford Bridge vor lua o decizie în privința italianului chiar astăzi. Tehnicianul italian ar putea chiar să își dea demisia în următoarele zile, anunță Sky Sports.
Situația lui Enzo Maresca s-a înrăutățit în timpul meciului cu Bournemouth, de marți. Antrenorul italian a fost huiduit de suporterii londonezilor după ce acesta l-a înlocuit pe Cole Palmer în minutul 63 al meciului de pe teren propriu.
Partida s-a încheiat cu un nou rezultat negativ pentru "albaștrii", care au doar o victorie în ultimele 7 meciuri disputate în Premier League. Forma lui Chelsea a căzut inexplicabil, formația londoneză ajungând pe locul 5, la o diferență de 15 puncte de liderul Arsenal.
Enzo Maresca, aproape de a fi demis
Prima zi a anului 2026 ar putea să fie cu ghinion pentru Enzo Maresca. Presa din Anglia sugerează că șefii lui Chelsea vor lua chiar astăzi o decizie în privința viitorului tehnicianului la echipa londoneză.
Acesta ar putea fi demis, iar jurnalistul Fabrizio Romano anunță că decizia londonezilor nu ar fi luată în urma ultimelor rezultate. Acesta informează cu privire la o situație tensionată între conducerea de pe Stamford Bridge și tehnicianul italian.
Astfel, am putea asista la o nouă schimbare de antrenor în Premier League. Enzo Maresca este la cârma lui Chelsea de la startul sezonului trecut, iar acesta a cucerit două trofee alături de londonezi: Conference League și Campionatul Mondial al Cluburilor. Contractul său se încheie abia în 2029, dar fostul asistent al lui Pep Guardiola ar putea să se despartă chiar astăzi de echipa sa.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Chelsea
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4034.png)
2
2
Bournemouth
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102706.png)
Promo
Promo