Chelsea negociază cu un fan "înnăscut" al lui Man. United! Declarația făcută de Rosenior în noiembrie: "Sir Alex Ferguson e eroul meu"
Actualizat 03/01/2026 la 17:54 GMT+2
Chelsea este în discuții avansate cu posibilul înlocuitor al lui Enzo Maresca. Liam Rosenior este aproape de a deveni tehnicianul "albaștrilor", însă acesta își declarase iubirea pentru rivala Manchester United în urmă cu mai puțin de două luni.
Alex Ferguson: "Am antrenat cel mai mare club din lume"
Sursa video: Eurosport
Chelsea are un favorit clar pentru a-l înlocui pe Enzo Maresca, cel care a fost demis chiar pe 1 ianuarie. Șefii clubului londonez au început negocierile pentru recrutarea lui Liam Rosenior, antrenorul celor de la Strasbourg, clubul "satelit" al lui Chelsea, care aparține de grupul BlueCo.
Se pare că discuțiile avansează accelerat, iar Englezul de 41 de ani este așteptat să semneze cu formația de pe Stamford Bridge în decursul săptămânii viitoare. Până atunci "albaștrii" vor fi conduși de pe bancă de antrenorul echipei U21, Calum McFarlane.
Rosenior a făcut o treabă excelentă la Strasbourg, în cele 18 luni petrecute la clubul francez, iar aceste performanțe îl recomandă pentru postul de antrenor al lui Chelsea, dar acesta a "călcat strâmb" în luna noiembrie, când și-a declarat dragostea pentru o altă echipă din "Top Six'.
Rosenior: "M-am născut fan al lui Man. United"
Înaintea meciului pe care Strasbourg l-a disputat pe terenul lui Aberdeen, în a 5-a etapă din Conference League, Rosenior a vorbit la superlativ despre Sir Alex Ferguson și a recunoscut că este un fan înnăscut al lui Manchester United, chiar dacă este londonez:
"Trebuie să spun ceva. Acest meci înseamnă foarte mult pentru mine. Eroul și modelul meu în viață este Sir Alex Ferguson. A scris istorie aici, la Aberdeen. M-am născut fan al lui Manchester United. Normal, londonezii nu sunt fani ai lui United.
Am văzut toate fotografiile de prin Stadion și mi s-a făcut pielea de găină, cu gândul că voi conduce de pe bancă un meci aici. E un meci uriaș pentru mine", spunea Rosenior, în noiembrie.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Manchester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
1
1
Chelsea
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4034.png)
Promo
Promo