Chelsea, în criză totală: cine o salvează după eroarea Rosenior? 5 nume grele pe lista londonezilor

Eurosport on Google

Chelsea traversează o perioadă haotică, după demiterea rapidă a lui Liam Rosenior. După doar câteva luni pe bancă, englezul a plătit pentru o serie de rezultate dezastruoase, iar clubul caută acum un antrenor cu experiență capabil să stabilizeze proiectul. 5 nume importante sunt deja pe lista scurtă. Toți ar reprezenta o soluție mai bună decât Rosenior!

Mikel Arteta: "Fotbalul englez este cel mai bun datorită fanilor"

Sursa video: Eurosport

Criza de la Chelsea a atins un nou punct critic după demiterea lui Liam Rosenior, un antrenor fără experiență care a semnat pe 6 ani și 6 luni și a rezistat doar 4 luni pe Stamford Bridge. Instalarea sa la începutul anului nu a reușit să aducă stabilitate, iar rezultatele au fost departe de așteptări.
Eliminarea dureroasă din Champions League, cu un scor general de 2-8 în fața lui PSG, a fost doar începutul. În Premier League, situația a devenit și mai gravă: 5 înfrângeri consecutive fără gol marcat, care au culminat cu un 0-3 sec în fața lui Brighton.
Această serie a coborât echipa pe locul 7 în Premier League și a forțat conducerea să ia o decizie radicală. Interimatul a fost preluat de Calum McFarlane, însă soluția pe termen lung este analizată cu mare atenție.

Favoriții pentru banca lui Chelsea

Conducerea lui Chelsea pare decisă să schimbe direcția și să mizeze pe un antrenor cu mai multă experiență la nivel înalt. Pe lista candidaților se numără:
Andoni Iraola
Tehnicianul spaniol este considerat unul dintre favoriți datorită muncii excelente din Bournemouth. Stilul său ofensiv și adaptarea rapidă la Premier League îl fac o opțiune serioasă, chiar dacă nu are experiență în Champions League.
picture

Andoni Iraola

Credit imagine: Getty Images

  • Avantaj? Va fi liber de contract la finalul lunii mai.
  • Dezavantaj? Ar fi primul contract cu un club mare.
Marco Silva
Antrenorul lui Fulham este apreciat pentru constanță și organizare. Profilul său pragmatic ar putea aduce echilibrul de care Chelsea are nevoie urgent. Portughezul a știut să stabilizeze un club "yoyo" (un an în Premier League, unul în Championship) și a găsit mereu soluții de a gestiona un lot fără vedete.
picture

Marco Silva

Credit imagine: Getty Images

  • Avantaj? Se simte bine în Londra, unde a mai lucrat la Watford și acum la Fulham.
  • Dezavantaj? Nu a lucrat la nicio club cu vedete plătite regește.
Cesc Fabregas
Fost jucător emblematic al lui Chelsea, spaniolul impresionează pe banca lui Como. Varianta Fabregas ar reprezenta o alegere romantică, dar și un risc, având în vedere experiența limitată la cel mai înalt nivel. Fabregas a investit multi timp și energie pentru a crește Como și a refuzat să plece la Inter în vara precedentă.
picture

Cristi Chivu și Cesc Fabregas față în față la Como - Inter.

Credit imagine: Getty Images

  • Avantaj? Este din valul nou de antrenori, iar Como a jucat frumos în aceste sezoane.
  • Dezavantaj? Nu are experiență și va dori să aibă puteri depline, ca și Maresca.
Jose Mourinho
Numelui Mourinho nu dispare niciodată din ecuația Chelsea. Portughezul, dublu campion cu clubul din vestul Londrei, ar putea reveni pentru un nou mandat. Americanii ar putea miza pe experiență și autoritate, într-un vestiar tensionat.
picture

Jose Mourinho after guiding Chelsea to 2015 Premier League title.

Credit imagine: Getty Images

  • Avantaj? Are o personalitate care va elimina discuțiile din vestiar și va pune toată lumea la muncă.
  • Dezavantaj? Jose nu mai este în vârful carierei și are tendința de a se certa cu patronii care se cred manageri.
Filipe Luis
Fost fundaș la Chelsea, brazilianul și-a construit rapid o reputație promițătoare ca antrenor. Este o variantă surpriză, dar susținută de evoluțiile recente din cariera sa. Filipe Luis pare următorul mare antrenor brazilian.
picture

Filipe Luis, cu trofeul Copei Libertadores, cucerit în 2025

Credit imagine: Getty Images

  • Avantaj? Este liber de contract, iar brazilianul știe ce înseamnă Chelsea.
  • Dezavantaj? Este deocamdată doar un pariu pentru că nu a mai antrenat în Europa.

Ce urmează pentru Chelsea?

După eșecul experimentului cu Liam Rosenior, conducerea pare hotărâtă să evite un nou experiment riscant. Strategia se schimbă spre un profil mai experimentat, capabil să gestioneze presiunea unui club obișnuit cu trofee.
Situația actuală reflectă instabilitatea cronică de pe banca tehnică a lui Chelsea, unde schimbările dese au devenit un lucru obișnuit în ultimii ani. Cu obiective europene în pericol și un lot dezechilibrat, următoarea numire va fi crucială pentru direcția clubului.
Un lucru este cert: alegerea noului antrenor nu mai este doar o decizie sportivă, ci una care poate redefini întregul proiect american de pe Stamford Bridge.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo