Chelsea o învinge în prelungiri pe Liverpool! Enzo Maresca a reușit ceea ce părea imposibil
Chelsea a învins-o pe Liverpool, scor 2-1, în derby-ul etapei din Premier League! Golul victoriei a venit în minutul 90+6, Estevao marcând. La mijlocul reprizei secunde, succesul londonezilor părea imposibil, având în vedere că ultimii doi fundași pe care Enzo Maresca îi avea la dispoziție s-au accidentat și au părăsit terenul! Totuși, antrenorul a abordat finalul în mod perfect.
Hey Football | Adi Ilie are amintiri speciale cu Real Madrid! "Să nu lovim pe vreunul din zid"
Sursa video: Eurosport
Derby-ul etapei cu numărul șapte din Premier League s-a disputat în această seară, Chelsea și Liverpool duelându-se pe Stamford Bridge.
Londonezii au început mai bine partida, controlând startul jocului și reușind să deschidă scorul destul de repede. Moises Caicedo a avansat spre poarta "cormoraniilor" fără să fie atacat, și de la distanță a tirmis un șut violent, mingea oprindu-se în vinclu.
Imediat după, Liverpool a început să ia cu asalt poarta apărată de Chelsea. Mai întâi, în mod incredibil, Szoboszlai nu a reușit să egaleze din câțiva metri, după ce nu a cadrat mingea.
Replica lui Chelsea a venit prin Garnacho, mingea șutată de argentinian trecând periculos pe lângă poartă.
În minutul 39, Chelsea a obținut o lovitură de la 11 metri, dar Anthony Taylor a fost chemat la margine și a întors decizia, după ce a consultat reluările.
Egalarea a venit în minutul 63. Isak, aflat cu spatele la poartă, a deviat mingea la Gakpo, olandezul îndeplinind o simplă formalitate din câțiva metri.
În repriza secundă, Enzo Maresca s-a găsit într-o situație complicată, având în vedere că singurii doi fundași centrali de meserie pe care îi avea la dispoziție, Acheampong și Badiashile, s-au accidentat. În locul lor au fost introduși Lavia și Hato, iar din minutul 68 cuplul de fundași centrali era format din Reece James și Hato.
Totuși, în ciuda acestei probleme, Chelsea a fost aproape să treacă în avantaj, șutul lui Estevao din minutul 84 fiind respins cu mare dificultate de Mamardashvili.
Mai apoi, Caicedo l-a pus în dificultate pe portarul lui Liverpool, care a deviat cu greu mingea în corner, în minutul 88.
Pe final s-a jucat pe contre, ambele căutând cu disperare golul victoriei, iar Enzo Fernandez a lovit bara, în primul minut al prelungirilor.
Până la urmă, Chelsea a dat lovitura, tânărul Estevao dând lovitura, în minutul 90+6, el marcând din interiorul careului, după o pasă perfectă dată de Cucurella!
După ce Estevao a marcat, Enzo Maresca pur și simplu s-a descătușat, oferind imagini fabuloase!
În urma acestui rezultat, Chelsea a ajuns la 11 puncte și ocupă poziția a 6-a. De cealaltă parte, Liverpool a rămas cu 15 puncte și a pierdut fotoliul de lider, Arsenal urmând să încheie etapa pe primul loc.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Chelsea
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4034.png)
2
1
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)