Drăgușin nu și-a dorit să plece de la Tottenham! Agentul lui a dezvăluit ce oferte reale a avut Radu
Radu Drăgușin a fost aproape, în această iarnă, să se transfere la o echipă unde să aibă șanse să prindă mai multe minute decât la Tottenham. Românul nu a fost lăsat să plece din lotul lui Thomas Frank, iar astăzi impresarul său, Florin Manea, a vorbit despre ofertele pe care fundașul le-a avut și motivele pentru care a rămas în Premier League.
Lucian Sănmărtean: "Mi-ar plăcea să discut despre fotbal cu Iniesta"
Sursa video: Eurosport
Radu Drăgușin a revenit la finalul lunii decembrie pe teren după accidentarea gravă suferită la începutul lui 2025, dar în ultimele săptămâni s-a scris mult despre faptul că, având șanse infime să joace constant la formația londoneză, românul și-ar fi dorit să plece de la Spurs în această iarnă.
Fundașul de 24 de ani nu a dus lipsă de oferte, zvonindu-se că mai multe cluburi din campionate de top și-au manifestat interesul pentru el. S-a scris că, în Serie A, Drăgușin era dorit de AS Roma, Napoli, Fiorentina, AC Milan și Juventus, dar ulterior presa internațională a anunțat că cei de la Spurs s-au răzgândit în privința românului.
Concret, oficialii lui Tottenham au decis să nu mai renunțe la serviciile lui Radu Drăgușin, dorindu-și să-l păstreze în lotul lui Thomas Frank ca variantă de rezervă pentru Cristian Romero - Mickey Micky van de Ven. Mai mult, românul a fost inclus și pe lista UEFA pentru meciurile din fazele eliminatorii ale Champions League.
Astăzi, impresarul lui Drăgușin a vorbit despre ce s-a întâmplat de fapt cu internaționalul nostru în această perioadă de mercato, dezvăluind că fundașul nu și-a dorit în niciun moment să plece de la Tottenham.
Florin Manea a anunțat și ce oferte concrete au primit londonezii pentru Radu, confirmând faptul că acesta era dorit atât în Italia, cât și în Germania, dar și în câte partide ar urma să mai fie folosit în acest sezon.
Drăgușin a fost dorit în Germania și Italia
"Acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am vrut să plecăm (n.r. că va primi șanse la Tottenham). Dacă lucrurile stau așa și are șansele lui, este perfect. Noi nu ne doream să plecăm de la Tottenham.
Mă deranjează doar că a început să joace și unii de pe la noi au început să-l critice. Englezii îl laudă. Avem și noi unul la cel mai înalt nivel și dăm numai în el. A lipsit un an, e normal să nu ai repere. A intrat cu Manchester City și s-a descurcat foarte bine.
(n.r. despre interesul lui Juventus) S-a speculat mult în această iarnă. S-a dus Otolini acolo și de-aia s-a făcut legătura. Cum a fost și cu Fiorentina. Au existat oferte din Germania, de la Leipzig, și una din Italia, într-adevăr.
Leipzig a avut o discuție mai mult cu Tottenham, dar am vorbit și eu cu ei. E important ca Radu să aibă șanse și să-și revină. Nu am vrut să plecăm nicio clipă, dar am zis că are nevoie de anumite meciuri ca să-și revină. Cred că o să mai prindă 3-4 partide acum", a spus Florin Manea, pentru DigiSport.
Pentru Tottenham urmează marți seară, de la ora 21:30, duelul cu Newcastle, meci contând pentru cea de-a 26-a etapă din Premier League. Înaintea partidei, Spurs se află pe locul 15 în clasamentul din campionatul Angliei, cu 29 de puncte acumulate în 25 de partide.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tottenham Hotspur
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4129.png)
1
2
Newcastle United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4087.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)