Există un singur mare favorit pentru înlocuirea lui Maresca la Chelsea! Londonezii, decizie surpriză
Publicat 01/01/2026 la 18:26 GMT+2
Chelsea l-a demis pe Enzo Maresca în prima zi a anului, după o serie de rezultate dezamăgitoare, iar presa engleză scrie că oficialii de pe Stamford Bridge au deja o variantă de înlocuire. Este vorba despre Liam Rosenior, antrenorul lui Strasbourg, club care e deținut de grupul BlueCo, aceeași companie care o patronează și pe Chelsea.
Alex Ferguson: "Arbitrul s-a accidentat și ne-a dat primul titlu"
Sursa video: Eurosport
Enzo Maresca a ajuns pe banca lui Chelsea în vara lui 2024, după ce a promovat-o pe Leicester în Premier League, iar în primul său sezon pe Stamford Bridge a calificat echipa în Champions League și a câștigat Europa League. În vara lui 2025, londonezii au câștigat primul Campionat Mondial al cluburilor în variantă extinsă și se părea că au găsit în sfârșit omul care să construiască o echipă capabilă să se bată pentru titlu în Premier League.
Chelsea a început promițător sezonul în curs, dar apoi a intrat într-o criză de neexplicat, câștigând doar unul din ultimele 7 meciuri de campionat. Forma dezastruoasă a echipei i-a fost "fatală" lui Enzo Maresca, antrenorul de 45 de ani fiind demis astăzi.
Liam Rosenior, marele favorit să-l înlocuiască pe Enzo Maresca la Chelsea
Oficialii lui Chelsea trebuie acum să-i găsească un înlocuitor lui Maresca, iar presa din Anglia scrie că există un singur mare favorit pentru a-i succeda italianului. Este vorba despre Liam Rosenior, un antrenor englez de doar 41 de ani, care o antrenează în prezent pe Strasbourg. Eliberarea sa de contract nu ar fi deloc o problemă, deoarece gruparea din Hexagon este deținută de BlueCo, aceeași companie care o patronează și pe Chelsea.
Rosenior a avut o ascensiune uluitoare în cariera de antrenor. A început să antreneze imediat după ce și-a terminat cariera de jucător, în 2018, la echipa U23 a celor de la Brighton. După un an a mers la Derby County, unde a făcut parte din staff-urile lui Philippe Cocu și Wayne Rooney. După plecarea fostului atacant al lui Manchester United, Rosenior a fost interimar la Derby pentru 12 partide, cu rezultate bune.
În noiembrie 2022 a preluat-o Hull City, salvând echipa de la retrogradare în primul sezon și ducând-o pe locul 7 în Championship în 2023/24 (la un pas de play-off), dar a fost concediat surprinzător în mai 2024 din cauza diferențelor de filozofie.
Din iulie 2024 este antrenor principal la RC Strasbourg: în primul sezon (2024/25) a terminat pe locul 7, calificând echipa în UEFA Conference League, ceea ce i-a adus prelungirea contractului până în 2028. Stilul său de fotbal este modern, bazat pe posesie, presing înalt și dezvoltare de tineri jucători, exact ceea ce caută Chelsea, astfel că englezul de 41 de ani va primi probabil șansa carierei, una la care nu spera în urmă cu 2 ani, când antrena în Championship.
Alegerea lui Liam Rosenior pare o surpriză din partea boardului de pe Stamford Bridge, dar realitatea e că șefii "albaștrilor" nici nu prea au alte variante momentan. Numele lui Andoni Iraola sau Oliver Glasner au fost avansate de anumite publicații engleze, dar aceștia sunt sub contract cu Bournemouth și Crystal Palace și sunt mai greu de adus în acest moment al sezonului. De asemenea, Cesc Fabregas ar fi un antrenor pe placul conducătorilor lui Chelsea, însă ibericul este bine ancorat în proiectul de la Como, club la care deține și acțiuni, astfel că e greu de crezut că va pleca în mijlocul sezonului pentru o aventură destul de riscantă în Premier League.
Chelsea e pe locul 5 în Premier League și e clar că nu-și poate propune mai mult de un loc care duce în Champions League. Primul meci al londonezilor din era post Enzo Maresca va avea loc la finalul acestei săptămâni, în deplasare cu Manchester City.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo