Fotbalistul cu cele mai multe apariții în istoria Premier League și-a anunțat retragerea! Mesajul emoționant

James Milner a anunțat astăzi, pe rețelele de socializare, că se va retrage din fotbal la vârsta de 40 de ani. Mijlocașul britanic, care va rămâne în istoria fotbalului din Anglia drept jucătorul cu cele mai multe apariții în Premier League, a transmis un mesaj emoționant, în care le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost aproape de-a lungul carierei.

James Milner, désormais recordman de matches joués en Premier League

Credit imagine: Getty Images

James Milner, legendarul mijlocaș britanic care a scris istorie în Premier League, și-a anunțat astăzi retragerea din fotbal, la vârsta de 40 de ani.
Fotbalistul a făcut anunțul printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre ce a trăit de-a lungul carierei de 24 de ani și le-a mulțumit celor care i-au fost alături.
"După 24 de sezoane în Premier League, simt că este momentul potrivit să-mi închei cariera de jucător. De la debutul meu cu Leeds United, clubul pe care l-am susținut în copilărie, la 16 ani, devenind cel mai tânăr marcator din istoria Premier League, nu aș fi putut niciodată să visez la călătoria pe care am avut-o, de la incapacitatea de a lua piciorul de pe accelerație anul trecut până la revenirea lui Brighton în cupele europene pentru a doua oară în istoria lor, la vârsta de 40 de ani.
A avea ocazia să reprezint Newcastle, Aston Villa, Manchester City, Liverpool și Brighton – fără a uita de o lună memorabilă la Swindon Town – a fost un privilegiu incredibil. Fiecare club a jucat un rol vital în viața și cariera mea și vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați: proprietarilor, personalului, antrenorilor, coechipierilor mei și suporterilor care m-au primit și m-au susținut pe parcurs.
Am avut norocul să trăiesc momente de neuitat, de la lupta pentru supraviețuire la câștigarea de trofee, jucând în Europa și reprezentând țara mea, Anglia, la două Campionate Europene și două Cupe Mondiale. Fotbalul mi-a dat mult mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată și voi fi mereu recunoscător pentru oportunitățile pe care mi le-a oferit", a transmis James Milner.

James Milner se retrage din fotbal la 40 de ani

James Milner a debutat în Premier League pe 10 noiembrie 2002, în tricoul lui Leeds United, într-un meci câștigat cu scorul de 4-3 pe terenul lui West Ham. La acel moment avea doar 16 ani și 309 zile, fiind al doilea cel mai tânăr jucător care apăruse vreodată în Premier League.
A strâns apariții în tricoul lui Leeds, Newcastle, Aston Villa, Manchester City, Liverpool și din 2023 Brighton. În cele peste 650 de partide jucate, "Millie" a evoluat pe fiecare poziție, mai puțin cea de fundaș central.
James Milner și-a încheiat cariera cu mai multe recorduri doborâte. Iată-le pe cele mai importante:
  • Cele mai multe apariții în istoria Premier League: 658 meciuri, depășind recordul lui Gareth Barry.
  • Cele mai multe sezoane jucate în Premier League: 24 de sezoane consecutive (2002/03 până în 2025/26).
  • Cele mai multe apariții ca rezervă în Premier League: 216.
Englezul își încheie cariera cu mai multe trofee în palmares, printre care se remarcă 3 titluri de campion în Premier League, două Cupe ale Angliei și un trofeu Champions League.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo