Frank Lampard şi-a promovat echipa în Premier League! Sezon istoric, după un sfert de veac

Frank Lampard a obţinut promovarea în Premier League cu Coventry, la un sfert de veac distanţă de când "The Sky Blues" obţineau pentru ultima oară biletele pentru prima ligă engleză. Performanţa e cu atât mai impresionantă cu cât legenda lui Chelsea a preluat formaţia de pe Doug King într-un moment extrem de greu.

Frank Lampard

Credit imagine: Getty Images

La 6 ani distanţă de când şi-a făcut debutul în antrenorat pe banca lui Derby County, Frank Lampard accepta în 2024 oferta lui Coventry. A fost o decizie ciudată a tehnicianului, care, după ce antrenase Chelsea şi Everton mergea "la munca de jos", echipa din West Midlands fiind la acel moment în subsolul clasamentului din Championship.
După mai puţin de doi ani, fostul mare mijlocaş a obţinut promovarea în Premier League, cu 3 etape rămase de disputat din actuala stagiune, odată cu egalul de aseară, 1-1 pe terenul lui Blackburn.
Coventry a ajuns la 86 de puncte, cu 11 peste a doua clasată, Ipswich, şi are cel mai bun atac din Championship (85 de goluri înscrise) şi a doua cea mai bună apărare (43 de goluri încasate).
"Aceşti băieţi au realizat ceva special. Să fim atât de constanţi în acest sezon, după ce stagiunea trecută am pierdut play-off-ul de promovare (n.r. învinşi de Sunderland) nu a fost deloc uşor.
Am discutat în vară despre ce putem realiza în acest sezon şi am încercat să le transmit tuturor că avem o şansă reală să ne vedem visul cu ochii în 2026. Şi, iată, că s-a întâmplat", a spus Lampard pentru Sky Sports.
Sunt mândru de mine, de jucători şi de cei din staff. M-am îndrăgostit de acest club | Frank Lampard.

Sezon neaşteptat de bun pentru Coventry, sub comanda lui Frank Lampard

Vara trecută, după ratarea promovării, Coventry a fost nevoită să renunţe la câţiva jucători importanţi, iar oficialii nu au făcut transferuri spectaculoase (doar 13,6 milioane de euro investite în achiziţii). Clubul s-a bazat pe câteva împrumuturi din Premier League, în frunte cu Onyeka (de la Brentford) şi Esse (de la Palace), astfel că nu mulţi specialişti credeau că "The Sky Blues" se vor mai lupta pentru primele locuri.
Însă Lampard a reuşit să creeze o atmosferă excelentă, iar fotbaliştii rămaşi nu au acuzat şocul produs de dezamăgirea ratării promovării. Haji Wright, vârful de atac american de 28 de ani, a fost unul dintre jucătorii cheie în actuala stagiune, el reușind 16 goluri (al doilea golgheter din Championship). El a fost sprijinit excelent de olandezul Milan van Ewijk, de 25 de ani, care a reuşit nu mai puţin de 8 pase decisive.
Interesant e că prima apariţie a lui Frank Lampard în Premier League ca jucător a fost chiar împotriva lui Coventry, clubul pe care acum îl conduce de pe bancă. El a intrat pe teren atunci în acelaşi timp cu Gordon Strachan, care era antrenorul-jucător al lui Coventry în urmă cu 25 de ani, când "The Sky Blues" au retrogradat.
Când Lampard a acceptat oferta lui Coventry, în 2024, clubul era în subsolul Championship, la doar două puncte deasupra liniei care duce în liga a 3-a engleză. În 17 luni, legendarul mijlocaş a readus echipa din West Midlands în Premier League, după o pauză de un sfert de veac.
Dacă Lampard va fi preocupat în următoarele săptămâni cu planul de transferuri pentru Premier League (e nevoie de întăriri substanţiale pentru ca echipa sa să facă faţă la ritmul celui mai puternic campionat din lume), pentru al doilea loc direct calificant în Premier League se vor lupta 4 echipe: Ipswich, Milwall, Southampton şi Middlesbrough. Acestea sunt despărţite de doar 3 puncte, astfel că se anunţă un final de Championship pe muchie de cuţit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo