Ghinionul "se ține lanț" de Chelsea. Un nou fundaș s-a accidentat și ratează meciurile Angliei
Publicat 06/10/2025 la 20:49 GMT+3
Chelsea a primit încă o veste proastă, după meciul câștigat în fața lui Liverpool. Enzo Maresca a pierdut un nou fundaș din cauza unei accidentări suferite în partida disputată sâmbătă. Astfel, londonezii rămân cu doar 3 apărători apți fizic la startul pauzei internaționale, toți fiind fundași laterali.
Reece James, Cody Gakpo
Credit imagine: Getty Images
Chelsea se află într-o situație uluitoare în ceea ce privește compartimentul defensiv. Enzo Maresca a pierdut ultimii doi fundași centrali apți în meciul jucat împotriva lui Liverpool, sâmbătă. Benoit Badiashile și Josh Acheampong s-au accidentat pe rând, astfel londonezii au rămas fără fundași centrali în lot înaintea pauzei internaționale.
Finalul meciului câștigat în fața "cormoranilor" i-a găsit pe Jorrel Hato și pe Reece James în centrul defensivei, ambii fiind apărători laterali. Căpitanul lui Chelsea trebuia să se prezinte luni la echipa națională, însă acesta ratează convocarea, din cauza unei noi accidentări suferite în timpul meciului de pe Stamford Bridge.
Reece James a fost măcinat de accidentări în ultimele trei sezoane, englezul ratând în jur de 100 de meciuri în acest interval. Acesta s-a retras de la următoarea acțiune a echipei naționale a Angliei ca o măsură de precauție, accidentarea nefiind una foarte gravă. Totuși, este posibil ca fundașul lateral să rateze primele meciuri ale lui Chelsea de după revenire.
O'Reilly, convocat în premieră la naționala Angliei
În locul lui James, la echipa națională a fost convocat de urgență Nico O'Reilly, puștiul lui Manchester City, care a devenit o prezență constantă în primul 11 al lui Guardiola, în acest sezon. Jucătorul de 20 de ani a debutat ca mijlocaș pentru "cetățeni" în sezonul trecut, însă acesta a fost folosit mai des ca fundaș central sau lateral în ultimele luni.
Produs al academiei lui City, O'Reilly este un jucător extrem de polivalent, care a evoluat deja în 9 partide din actuala stagiune, reușind să paseze decisiv în ultimul meci al "cetățenilor" din Liga Campionilor, în deplasarea de la Monaco.
Astfel, O'Reilly a atras atenția selecționerului Thomas Tuchel, care îi acordă o încredere uriașă prin această convocare. Fotbalistul lui Man. City are șansa să debuteze pentru "Three Lions" la doar 20 de ani în amicalul contra Țării Galilor, sau în meciul din preliminariile Campionatului Mondial, împotriva Letoniei.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Chelsea
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4034.png)
2
1
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo