Grealish a "renăscut" în tricoul lui Everton! Prestație excelentă la debutul pe noul stadion al "caramelelor"

Jack Grealish a fost cel main bun jucător de pe teren în primul meci disputat alături de Everton "acasă" în Premier League, tocmai la inaugurarea noului stadion al grupării de pe Merseyside. Jucătorul împrumutat de la Man. City a pasat decisiv la amble goluri ale formației lui David Moyes.

Jack Grealish

Credit imagine: Getty Images

A fost sărbătoare, duminică, în partea "albastră" a orașului Liverpool. Everton a debutat pe noul Hill Dickinson Stadium, cel care a costat în jur de 800 de milioane de euro. Formația antrenată de David Moyes i-a bucurat pe cei 52 de mii de spectatori cu o victorie în fața lui Brighton.
Aflat la al doilea său meci în tricoul lui Everton, după împrumutul de la Man. City, Jack Grealish și-a reamintit de vremurile nu atât de îndepărtate în care era titular indiscutabil în echipa lui Pep Guardiola și a orchestrat victoria cu 2-0 a "caramelelor".
Acesta i-a pasat decisiv lui Iliman Ndiaye în minutul 23 pentru deschiderea scorului, urmând să-l servească și pe James Garner pentru golul său superb de 2-0, din afara careului. Astfel, Everton a obținut prima victorie a sezonului în Premier League.
Citește și:

Grealish a "renăscut" la Everton

După un prim meci tăcut, în nota întregii echipe, Jack Grealish a ieșit cu adevărat la rampă în partida de duminică. Acesta și-a arătat calitatea pe care părea să o piardă în ultimele două sezoane, încântând asistența de pe noua arenă a lui Everton.
Internaționalul englez a bifat două pase decisive într-un meci după aproape 3 ani. Acesta a fost totodată numit "Omul Meciului" împotriva lui Brighton, în ceea ce poate fi numită cea mai bună prestație a sa din ultimul an.
Atacantul lateral a dezamăgit la City în ultimele două sezoane, după ce fusese o piesă de bază pentru Guardiola în sezonul "triplei". Acesta nu a mai dat același randament, iar în vara aceasta s-a luat hotărârea trimiterii sale sub formă de împrumut la Everton, unde elglezul încearcă să-și relanseze cariera.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo