Guardiola e nemulțumit că are un lot prea numeros la Manchester City! Reacția antrenorului: "Nu vreau asta"
Manchester City a câștigat aseară, în deplasare, cu scorul de 4-0, meciul cu Wolves, contând pentru prima etapă a noului sezon din Premier League. La finalul partidei, antrenorul Pep Guardiola a vorbit despre cât de mult i-au plăcut evoluțiile jucătorilor recent transferați și s-a plâns de lotul prea numeros pe care îl are.
Ilie Dumitrescu a tras concluziile, după transferurile făcute de granzii din Premier League
Sursa video: Eurosport
Manchester City s-a impus aseară, în deplasare, cu scorul de 4-0, în fața celor de la Wolves, într-un meci contând pentru prima etapă a noului sezon din Premier League.
Erling Haaland, cu o dublă, Tijjani Reijnders și Rayan Cherki au fost marcatorii "cetățenilor", ultimii doi reușind să înscrie chiar la debutul în campionatul Angliei, primul fiind transferat recent de City de la AC Milan, pentru 55 de milioane de euro, iar cel de-al doilea sosind de la Olympique Lyon, în schimbul a 36,5 milioane de euro.
După meci, Pep Guardiola s-a declarat mulțumit de prestațiile celor doi fotbaliști, pe care i-a lăudat, arătându-se încântat de faptul că poate conta pe serviciile lor în această stagiune.
"Reijnders este o achiziție incredibilă, importantă pentru noi. Etica sa profesională... E un mijlocaș care ține mingea, ocupă multe spații, apoi controlează mingea și mișcările sale, după care încearcă să intre în spate și să marcheze. Sunt foarte mulțumit.
Talentul lui Cherki este incredibil, cum gestionează spațiile mici, cât e de creativ... În ultima treime, este extraordinar", a declarat antrenorul lui Manchester City.
Guardiola, nemulțumit că are un lot prea numeros la Manchester City
În schimb, per total, tehnicianul "cetățenilor" a precizat că nu este satisfăcut de mărimea lotului pe care îl are la dispoziție, spunând că vrea ca în următoarele două săptămâni să renunțe la mai mulți jucători.
Guardiola și-a justificat decizia menționând că nu vrea să fie nevoit să-și lase fotbaliștii în afara lotului, lucru care în prezent se poate întâmpla din cauză că sunt prea mulți.
"E prea mult. Sunt prea mulți oameni, prea mulți jucători. Nu este vorba despre Ederson. Astăzi au fost absenți Rodri și Phil Foden, Kovacic este accidentat, dar va reveni, iar Savinho și Josko sunt absenți.
Pe bancă i-am avut pe Ake și Gundogan. Îmi place un lot complet pentru a concura în toate competițiile, dar nu vreau să las jucătorii acasă. Nu vreau asta. Nu este un procedeu sănătos", a declarat Guardiola, citat de Mirror.
În următoarea etapă din Premier League, Manchester City va primi vizita celor de la Tottenham, într-un meci programat sâmbăta viitoare, de la ora 14:30.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Wolverhampton Wanderers
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4211.png)
0
4
Manchester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)