Guardiola, nemulțumit de Manchester City după victoria cu West Ham! Ce așteptări are de la jucătorii săi

Manchester City a învins-o în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, pe West Ham, într-un meci contând pentru cea de-a 17-a etapă din Premier League. La finalul partidei, Pep Guardiola s-a arătat nemulțumit de prestația echipei sale, atrăgându-le atenția jucătorilor că trebuie să înceapă să joace mai bine dacă vor să câștige titluri.

FCSB are un obiectiv clar înaintea derby-ului cu Rapid! "Ne dorim să fim pe primul loc"

Sursa video: Eurosport

Manchester City s-a impus în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în fața celor de la West Ham, într-un meci contând pentru cea de-a 17-a etapă din Premier League.
La finalul partidei, care i-a dus pe "cetățeni", cel puțin pentru moment, pe primul loc în clasamentul din campionatul Angliei, Pep Guardiola a făcut câteva declarații, arătându-se nemulțumit de prestația jucătorilor săi.
Antrenorul lui City a ținut să le transmită fotbaliștilor lui că își pot lua gândul de la trofee dacă nu încep să joace mai bine, dând de înțeles că este destul de îngrijorat de îmbunătățirile pe care echipa lui le are de făcut.
Cu toate stea, Guardiola s-a declarat convins că Manchester City are calitățile care o poate face câștigătoarea titlului în Premier League, dar a subliniat că jucătorii lui trebuie să muncească mai mult, lotul său având nevoie și de revenirile unor fotbaliști accidentați.

Guardiola are așteptări mai mari de la Manchester City

"Trebuie să-i mulțumesc mereu lui Erling pentru goluri, dar astăzi, pe lângă el, și Phil Foden și Nico O'Reilly ne-au ajutat mult să ne facem jocul. În defensivă ne îmbunătățim. Vizualizăm lucrurile cu mingea.
Modul în care ataci depinde de modul în care se apără adversarii și trebuie să fii în locurile și pozițiile potrivite pentru a fi mai fluid, iar noi nu am fost. Sunt fericit, suntem pe locul 4 în Liga Campionilor și în semifinalele Cupei Carabao, dar trebuie să ne îmbunătățim modul în care am jucat cu mingea.
Altfel, nu va fi suficient să ajungem în martie și aprilie pentru a fi pretendenți la titluri. Vreau să fiu sincer cu mine însumi, le-am spus jucătorilor, Crăciun fericit tuturor, dar nu va fi suficient dacă nu ne îmbunătățim. Nu se va îmbunătăți situația.
Spiritul este acolo, sezonul trecut nu am avut spiritul, agresivitatea sau foamea, toate atributele de care avem nevoie. Nu este vorba despre momentele importante și cât de bune sunt acțiunile, există ceva care vine din interior. Următorul pas, sperăm, este să-l avem pe Rodri înapoi și trebuie să facem multe lucruri mai bine", a declarat Pep Guardiola.
În urma victoriei, Manchester City a ajuns la 37 de puncte, urcând pentru moment pe primul loc în clasamentul din Premier League, cu un punct peste Arsenal, care are însă un meci în minus, urmând a juca împotriva lui Everton, de la ora 22:00.
În următoarea etapă din campionatul Angliei, "cetățenii" vor juca pe terenul lui Nottingham Forest, pe 27 decembrie, de la ora 14:30.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de biliard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo