Haaland îi aduce victoria lui Manchester City! Bornă uluitoare atinsă de norvegian

Etapa a 7-a din Premier League s-a încheiat cu meciul dintre Brentford și Manchester City. "Cetățenii" s-au impus cu scorul de 1-0, grație reușitei lui Haaland, norvegianul atingând o bornă impresionantă ca urmare a golului înscris.

Hey Football | Adi Ilie știe ce echipă îl va readuce pe Harry Kane în Premier League

Sursa video: Eurosport

Etapa a 7-a din Premier League s-a încheiat în această seară, Brentford primind vizita lui Manchester City.
Cum era de așteptat, Manchester City a avut inițiativa și a dominat înfruntarea. Unicul gol al meciului a fost marcat de Erling Haaland, în minutul nouă. Atacantul s-a luat la trântă cu apărătorii lui Brentford și, după o cursă fabuloasă, l-a învins pe Kelleher.
În urma reușitei de pe terenul lui Brentford, Erling Haaland a marcat pe 22 dintre cele 23 de stadioane unde a evoluat în Premier League, având cel mai bun procentaj din istoria campionatului englez, 96%!
Totuși, în ciuda victoriei, seara nu a fost una perfectă pentru Pep Guardiola. În minutul 20, Rodri s-a accidentat din nou și nu a putut continua partida, fiind înlocuit de Nico Gonzalez. Rămâne de văzut cât va lipsi ibericul de pe teren, dar cert este că problemele medicale nu îi dau pace acestuia.
În urma victoriei de astăzi, scor 1-0, Manchester City a ajuns la 13 puncte și se află pe poziția a 5-a în Premier League, la doar trei lungimi de liderul Arsenal. De partea cealaltă, Brentford a rămas cu șapte puncte, ocupând locul al 16-lea, iar sezonul se anunță unul complicat pentru "albine".
În runda următoare, Manchester City va primi vizita lui Everton, sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 17:00. Brentford va încheia etapa cu numărul opt luni, 20 octombrie, de la ora 22:00, când se va deplasa pe terenul lui West Ham.

Seria meciurilor fără înfrângere a lui Crystal Palace a ajuns la final

Everton a pus capăt invincibilității lui Crystal Palace, care a durat șase luni și 19 meciuri, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 2-1
Oaspeții au deschis scorul prin Daniel Munoz, în minutul 37, însă Everton a egalat în urma unui penalty transformat de Iliman Ndiaye (76), iar apoi a obținut victoria în timpul adițional, printr-un gol marcat de Jack Grealish.
Crystal Palace, câștigătoarea ediției trecute a FA Cup, nu mai pierduse de 19 meciuri în toate competițiile, ultimul eșec datând din 16 aprilie, când a fost învinsă fără drept de apel pe terenul lui Newcastle, 0-5.
Într-un alt meci disputat duminică, Newcastle s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0, în fața lui Nottingham Forest, prin golurile marcate de Bruno Guimaraes (58) și Nick Woltermade (84).
Acesta este al treilea eșec suferit de Nottingham Forest în patru meciuri din Premier League sub comanda lui Ange Postecoglou, fostul antrenor al lui Tottenham. Per total, bilanțul lui Postecoglou pe banca lui Nottingham Forest este de două remize și cinci înfrângeri.
Tot astăzi s-au jucat partidele Aston Villa - Burnley 2-1 și Wolves - Brighton 1-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo