Jamie Carragher l-a găsit în Premier League pe cel mai potrivit antrenor pentru Manchester United
Manchester United va primi duminică după-amiază, de la ora 16:00, vizita celor de la Aston Villa, într-un meci contând pentru cea de-a 30-a etapă din Premier League. Înaintea partidei, Jamie Carragher a scris un articol amplu despre motivele pentru care Unai Emery, antrenorul oaspeților, ar trebui să fie următorul manager al "diavolilor roșii".
Arne Slot, Unai Emery
Credit imagine: Getty Images
Manchester United o va înfrunta duminică după-amiază, de la ora 16:00, pe teren propriu, pe Aston Villa, într-un meci contând pentru cea de-a 30-a etapă din Premier League.
Înaintea partidei, cele două echipe sunt vecine în clasamentul din campionatul Angliei, ocupând locurile 3 și 4, cu câte 51 de puncte fiecare, cu 16 mai puțin decât liderul Arsenal, care are însă și un meci în plus.
"Diavolii roșii" au un antrenor interimar, Michael Carrick, care face o treabă foarte bună, dar specialiștii din Anglia nu ezită să vorbească despre cine ar fi cel mai potrivit tehnician care să preia echipa din vară.
Jamie Carragher a scris în aceste zile că, din punctul lui de vedere, cel mai bun antrenor pentru Manchester United ar fi Unai Emery, care "continuă să facă minuni la Aston Villa".
Fostul fotbalist crede, însă, că spaniolul are șanse mici să fie luat în considerare de conducerea clubului de pe Old Trafford, prezentând și două argumente în acest sens.
Carragher crede că Emery ar fi cel mai potrivit pentru Manchester United
"Unai Emery ar trebui să meargă pe Old Trafford în acest weekend ca favorit pentru a deveni următorul manager al lui Manchester United. Din păcate pentru Emery și din fericire pentru Villa, spaniolul este prezentat ca un angajat cu performanțe exagerate la cluburile care încearcă să conteste elita și ca unul cu performanțe sub așteptări la cei care se consideră deja parte din ea.
Munca lui Emery la Valencia, Villarreal, Sevilla și Villa i-a cimentat o reputație nedorită: aceea că și-a găsit nivelul chiar sub superputerile consacrate. Dacă ești un gigant adormit care se luptă la mijlocul clasamentului, cu aspirații de a termina pe locul patru și de a câștiga Europa League, el este omul pe care trebuie să-l chemi.
Dacă, la fel ca United, visezi măreț să câștigi Premier League și Liga Campionilor în următorii cinci ani, palmaresul lui Emery la Arsenal și PSG este un semnal de alarmă. Dar există un alt factor, mai semnificativ, care acționează împotriva antrenorului de 54 de ani, care explică aparenta lipsă de interes a lui United.
Emery este unul dintre puținele simboluri ale unei epoci trecute, când managerii doreau și își asumau controlul complet asupra operațiunilor fotbalistice ale unui club. S-a ajuns la un punct în care, dacă o versiune mai tânără, în ascensiune, a lui Sir Alex Ferguson ar fi pe piață, unii directori sportivi ar ezita probabil să-l abordeze, deoarece s-ar teme pentru propria lor relevanță.
Emery ar putea avea nevoie să continue să facă miracole la Villa Park – și să inverseze tendința de a acorda mai multă putere directorului de fotbal – pentru a convinge un club cu statutul și averea lui United să-l transforme într-un câștigător al Premier League și al Ligii Campionilor", a scris Jamie Carragher, în The Telegraph.
În ciuda discuțiilor despre viitorul antrenor al lui Manchester United, postul ar putea să nu devină disponibil pentru că Michael Carrick a obținut șase victorii și o remiză, pierzând doar o partidă dintre cele opt din actualul mandat, ceea ce l-a făcut remarcat drept un candidat serios pentru obținerea unui contract pe termen lung.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
3
1
Aston Villa
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4010.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)