Jose Mourinho, în cărţi pentru revenirea în Premier League! Revelaţia ultimului sezon îl vrea neapărat
Publicat 23/08/2025 la 10:14 GMT+3
Evangelos Marinakis se gândeşte extrem de serios să îl aducă pe Jose Mourinho înapoi în Premier League, după ruptura dintre el şi actualul antrenor, Nuno Espirito Santo. Ange Postecoglou e varianta "B", dacă "Specialul" nu va putea fi adus, însă mulţi cred că fostul tehnician al lui Tottenham ar însemna un pariu prea riscant pentru "pădurari"
José Mourinho esulta per il gol in Fenerbahce-Feyenoord - Champions League 2025/2026
Credit imagine: Getty Images
Forest a fost de departe revelaţia sezonului trecut din cel mai puternic campionat al lumii, fiind pe locurile 3-4 mai bine de jumătate de stagiune. În cele din urmă, pe final de sezon a scăzut ritmul, lotul avut nefiind la nivelul forțelor din Anglia.
În vară, "pădurarii" au pierdut mai mulţi jucători, în frunte cu Elanga, plecat la Newcastle pentru 61 de milioane de euro, şi, deşi lotul a fost întărit cu fotbalişti pe care conducerea a plătit 175 milioane de euro (doar transferurile lui Omari Hutchinson - de la Ipswich şi Dan Ndoye - de la Bologna au costat peste 80 de milioane de euro), Nuno Espirito Santo s-a declarat nemulţumit.
"Suntem foarte departe de ce ar trebui din punct de vedere al valorii lotului. Această perioadă de vară nu a fost nici pe departe una ideală, avem probleme mari", spunea portughezul înainte de prima etapă, în care "pădurarii" au învins-o clar pe Brentford, 3-1.
Această declaraţie l-a scos din sărite pe patronul Evangelos Marinakis, între acesta şi tehnicianul lusitan relaţia fiind una foarte rece de la finalul stagiunii trecute. Ieri, în presa din Regat a scris despre iminenţa demiterii lui Espirito Santo şi inclusiv antrenorul a confirmat că nu mai are aceeaşi conexiune cu cei din conducere, alimentând şi mai mult zvonurile unei despărţiri.
Mourinho, marele pariu al lui Evangelos Marinakis pentru banca lui Forest
Mourinho a devenit unul dintre favoriţii patronului de la Forest pentru înlocuirea lui Nuno Espirito Santo, "Specialul" admiţând în mai multe rânduri că visează să revină în Premier League. Portughezul are de luat o revanşă în cel mai puternic campionat al lumii, după ce la ultimele două "descălecări", la United şi Tottenham, mai degrabă a dezamăgit.
Considerat unul dintre cei mai mari manageri din istorie, lusitanul nu e în cele mai bune relaţii cu cei din conducerea lui Fener, ca urmare a faptului că echipa sa nu a avut nicio şansă în faţa Galatei, sezonul trecut. În această vară, ruptura a părut şi mai evidentă în contextul unei ferestre de transferuri sub aşteptări. Chiar dacă rivalii cim-bom au cheltuit enorm, transferându-l inclusiv pe Victor Osimhen pentru 75 de milioane de euro, de la Napoli, Fenerbahce nu a replicat cu mutări pe măsură.
Mourinho simte că e imposibil să o oprească pe Galata, iar tentaţia reprezentată de revenirea în Anglia e uriaşă. În presa turcă, deja s-a speculat că, dacă gruparea din Istanbul nu ajunge în grupele Champions League (0-0 pe Bosfor, cu Benfica, în turul play-off-ului, "vulturii" sunt favoriţi în retur), atât "Specialul", cât şi conducerea lui Fener, ar agrea o despărţire.
Forest e o echipă valoroasă, care a arătat anul trecut că are calitate pentru a se lupta pentru mare parte din sezon cu granzii, şi reprezintă una din puţinele opţiuni ale lui Jose pentru cel mai bun campionat al lumii. Cota sa a scăzut drastic în ultimii ani şi, chiar dacă echipele de top din Anglia ar rămâne fără antrenor (puţin probabil, posturile unor tehnicieni ca Slot, Guardiola, Arteta, Maresca sau Amorim fiind sigure), Mourinho nu ar reprezenta o soluţie.
O altă variantă pe care Evangelos Marinakis o ia în calcul pentru înlocuirea lui Espirito Santo este Ange Postecoglou, omul care a adus Europa League în vitrina de trofee a lui Tottenham, dar care a plătit cu postul din cauza clasării modeste din sezonul trecut de Premier League. Deşi a crescut în Australia, Ange nu doar că are origini greceşti, dar chiar a fost născut la Atena, astfel că relaţia cu Marinakis s-a dezvoltat armonios odată cu sosirea pe banca lui Spurs, cei doi comunicând frecvent. Marele avantaj e că tehnicianul de 59 de ani e liber de contract, însă patronul "pădurarilor" se teme că filosofia lui nu cadrează cu cea a echipei. Concret, Nuno Espirito Santo e un antrenor axat aproape exclusiv pe defensivă şi pe disciplină, construind lotul lui Forest în consecinţă. De partea cealaltă, Postecoglou e un adept al atacului total, el considerând că echipele pe care le antrenează trebuie să aibă iniţiativa şi să își asume mereu riscuri, spectacolul primând.
Ca atare, vorbim de două perspective total diferite, astfel că jucătorii lui Forest ar putea să sufere un adevărat şoc cu un tehnician care vede fotbalul la 180 de grade faţă de actualul antrenor. Din acest punct de vedere, Mourinho e evident mult mai indicat, filosofia "Specialului" despre fotbal semănând cu a conaționalului său.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Crystal Palace
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100094.png)
1
1
Nottingham Forest
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4088.png)
Promo
Promo