Liverpool, în alertă, după accidentarea serioasă a lui Isak! Cât ar putea lipsi suedezul de pe teren
Publicat 21/12/2025 la 12:17 GMT+2
Liverpool a câștigat cu 2-1 pe terenul lui Tottenham în derby-ul etapei a 17-a din Premier League, dar staff-ul tehnic și fanii stau cu sufletul la gură pentru a vedea cât de gravă e accidentarea lui Alexander Isak, care nu a mai putut continua după ce a deschis scorul. Presa din Albion scrie că suedezul nu a suferit nicio ruptură, dar chiar și așa ar putea lipsi câteva săptămâni de pe teren.
Joe Cole și Peter Crouch au învățat cricket de la doi dintre cei mai buni jucători din lume
Sursa video: Eurosport
Liverpool pare că a depășit perioada critică prin care a trecut, în care a pierdut 9 meciuri din 12 în toate competițiile. Sâmbătă seara, campioana Angliei a câștigat în deplasare cu Tottenham, scor 2-1, și a urcat pe locul 5 în Premier League, însă bucuria victoriei a fost umbrită de accidentarea lui Alexander Isak.
Suedezul a fost lovit serios de Micky Van De Ven la faza la care a deschis scorul, în minutul 56, și nu a mai putut continua partida. Pe moment, toată lumea s-a temut că atacantul a suferit o accidentare foarte gravă, dar acesta a ieșit pe propriile picioare de pe teren, semn că nu are nicio ruptură.
La finalul partidei, Arne Slot nu a știut să spună cât de gravă e accidentarea jucătorului său, dar a subliniat că din moment ce nu a mai putut juca poate fi vorba de ceva serios. Presa din Anglia relatează că vârful de 26 de ani a fost supus unor prime investigații și s-a constatat că nu are nimic la genunchi, ci doar glezna i-a fost afectată. Asta e o veste bună pentru toată suflarea lui Liverpool, dar chiar și așa există destule îngrijorări.
Alexander Isak ar putea lipsi aproximativ o lună, după accidentarea din Tottenham - Liverpool 1-2
Potrivit unor publicații de renume precum The Athletic, BBC sau the Guardian, glezna lui Isak a fost foarte umflată și e posibil să fi suferit o entorsă severă. O asemenea accidentare l-ar scoate din circuit pentru aproximativ 3-4 săptămâni, în cel mai fericit caz. Mai multe se vor ști după ce suedezul va fi supus unor investigații amănunțite la gleznă.
Liverpool are o săptămână liberă până la următorul meci. În etapa de Boxing Day, "cormoranii" vor juca acasă cu Wolverhampton, ultima clasată. Vor urma apoi meciuri cu Leeds (acasă) și Fulham (deplasare), iar primul derby pe care echipa lui Slot îl va juca în 2026 va fi cel din deplasare cu Arsenal, pe 8 ianuarie. La cum arată lucrurile în prezent, e puțin probabil ca Alexander Isak să-și revină complet până la ora meciului de pe Emirates.
Șansa lui Liverpool e că după partida cu actualul lider din Premier League are din nou un program abordabil, cu două meciuri acasă, cu Barnsley în FA Cup și cu Burneley în campionat. Pe 21 ianuarie, "Cormoranii" vor juca în deplasare cu Marseille, în Champions League, și recuperarea lui Isak până la acel moment e un obiectiv realizabil. Până atunci, Arne Slot va trebui să se descurce fără el, ceea ce nu va fi deloc simplu, pentru că există și alți jucători ofensivi cu probleme fizice, cel mai important fiind Cody Gakpo.
Alexander Isak a ajuns în vară la Liverpool, campioana Angliei plătind pentru el 145 de milioane de euro către Newcastle. Transferul suedezului a fost o adevărată "telenovelă", astfel că startul sezonului l-a prins pe acesta nepregătit fizic, iar adaptarea sa la noua echipă a fost mai dificilă decât s-ar fi anticipat. În cele 16 meciuri jucate în acest sezon în toate competițiile, Isak a marcat numai 3 goluri. Acum, fix când părea că revine ușor-ușor la forma care l-a consacrat, a suferit această accidentare și rămâne de văzut cum va arăta când va putea juca din nou.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo