Manchester United ar fi renunțat la Gyokeres și vrea un alt atacant de top! Prețul: 100 de milioane de euro
Publicat 13/06/2025 la 10:22 GMT+3
Manchester United va transfera cu siguranță un atacant central în această vară. Viktor Gyokeres a fost prima țintă a clubului de pe Old Trafford, dar negocierile cu Sporting decurg greu și presa germană scrie că oficialii "diavolilor" s-au reorientat către Hugo Ekitike, vârful lui Eintracht Frankfurt. Francezul costă în jur de 100 de milioane de euro, iar cele două cluburi sunt deja în contact.
Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV
Sursa video: Eurosport
Manchester United a dezamăgit crunt în sezonul precedent și nu va juca în cupele europene în stagiunea următoare, iar Ruben Amorim, împreună cu șefii clubului vor o schimbare radicală la nivel de lot. Eriksen, Lidelof și Evans (s-a retras) au plecat deja și vor urma și alte despărțiri în perioada următoare.
La capitolul achiziții, "diavolii" au oficializat transferul lui Matheus Cunha, iar următorul obiectiv e aducerea unui atacant central, mai ales că Rasmus Hojlund e pe picior de plecare. Principala țintă a fost Viktor Gyokeres, însă negocierile cu Sporting decurg foarte greu, suedezul intrând în conflict cu boardul de pe Alvalade.
Cei de la United vor să rezolve cât mai repede problema atacantului și presa din Germania scrie că s-au reorientat către Hugo Ekitike. Francezul a marcat 22 de goluri în toate competițiile în sezonul precedent și a cărat-o în spate pe Eintracht Frankfurt în drumul către un loc de Champions League, mai ales după ce Omar Marmoush a plecat în ianuarie la Manchester City.
Manchester United, oficial în cursa pentru Hugo Ekitike
Ekitike are doar 22 de ani (e cu 5 ani mai tânăr decât Gyokeres) și vrea să plece de la Frankfurt, iar oficialii clubului german sunt gata să-i dea drumul, dar cer un preț uriaș: 100 de milioane de euro. Șefii lui Eintracht își permit să țină la preț, deoarece Ekitike are contract până în 2029 și e dorit în egală măsură și de alte cluburi de top din Europa. Chelsea a început de ceva vreme tatonările, iar Liverpool ar fi și ea în cursă, pentru că îl va vinde pe Darwin Nunez și va trebui să ia un vârf de careu.
Totuși, cei de la Manchester United sunt încrezători că îl vor putea convinge pe Ekitike să meargă pe Old Trafford, chiar dacă cel puțin în primul sezon nu va juca în Champions League. Conform Sky Sport Germania, discuțiile dintre United și Eintracht pe de o parte, respectiv dintre United și jucător pe de alta sunt în plină desfășurare și e posibil să se ajungă la un acord.
Hugo Ekitike s-a remarcat încă de la o vârstă fragedă în Ligue 1, la Reims, iar în 2022 PSG l-a transferat pentru 28,5 milioane de euro. Tânărul francez nu și-a făcut loc în echipa plină de staruri a parizienilor și la începutul lui 2024 a fost împrumutat la Frankfurt. În vara anului trecut, nemții l-au transferat definitiv pentru doar 16,5 milioane de euro și acum sunt pe punctul de a da o lovitură financiară de proporții prin vânzarea sa.
Dacă va ajunge la Manchester United pentru 100 de milioane de euro, Hugo Ekitike va deveni cel mai scump fotbalist din istoria lui Eintracht, doborând recordul lui Randal Kolo Muani, cedat la PSG pentru 95 de milioane de euro în urmă cu doi ani. De asemenea, va deveni cel mai scump atacant cumpărat vreodată de Manchester United și al doilea cel mai scump jucător din istoria clubului, după Paul Pogba, care a costat 105 milioane de euro când a ajuns a doua oară pe Old Trafford, în 2016.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo