O legendă a lui Liverpool a anunțat din greșeală că are cancer! Ce a spus apoi despre starea lui de sănătate

Sir Kenny Dalglish, fostul mare jucător și antrenor de la Liverpool, a dezvăluit din greșeală pe rețelele de socializare că a fost diagnosticat cu cancer. Scoțianul a venit ulterior cu mai multe clarificări despre starea în care se află, anunțând că tratamentul pe care îl urmează decurge bine.

Ian Rush, Sir Kenny Dalglish

Credit imagine: Getty Images

Sir Kenny Dalglish, fostul mare jucător de la Liverpool, a anunțat din greșeală, printr-o postare pe rețelele de socializare, că a fost diagnosticat cu cancer.
Scoțianul în vârstă de 75 de ani a venit ulterior, în această dimineață, cu mai multe detalii despre starea lui de sănătate și despre cum decurge tratamentul pe care îl urmează.
"Așa cum a indicat postarea mea accidentală de pe rețelele sociale, urmez în prezent un tratament pentru cancer. Spre deosebire de modul în care mă descurc cu telefonul mobil, tratamentul decurge bine.
În mod ideal, acest lucru ar fi rămas privat, deoarece așa ar fi trebuit să fie, însă abilitățile mele jalnice în materie de tehnologie m-au obligat să fac publică situația. Evident, nu am intenționat să fac acest subiect public, așa că aș aprecia dacă intimitatea mea și a familiei mele va fi respectată.
Ca întotdeauna, le mulțumesc extraordinarilor membri ai personalului medical, care au dat dovadă de o grijă și discreție incredibile, nu doar față de mine, ci și față de foarte mulți alți oameni", a transmis Sir Kenny Dalglish, citat de Marca.
Sir Kenny Dalglish a fost jucătorul lui Liverpool în perioada 1977-1990, adunând 515 apariții în tricoul "cormoranilor" pentru care a reușit 172 de goluri.
După retragerea din fotbal, scoțianul a început o carieră de antrenor, pregătindu-le de-a lungul timpului pe Blackburn Rovers (1991-1995), Newcastle (1997-1998) și Celtic (2000). Ulterior, pentru un an și jumătate, a fost antrenorul lui Liverpool, alături de care a cucerit Cupa Ligii Angliei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo